17.6 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCe alte protocoale de colaborare a mai încheiat Parchetul General

Ce alte protocoale de colaborare a mai încheiat Parchetul General

Potrivit informaţiilor de pe site-ul PÎCCJ, toate cele trei documente sunt încă în vigoare.

Ministerul Mediului

Protocolul de colaborare cu Ministerul Mediului a fost încheiat în februarie 2018, fiind semnat de procurorul general Augustin Lazăr şi de vicepremierul Graţiela Gavrilescu.

În document se arată că “cele două părţi semnatare au convenit să colaboreze în scopul bunei administrări a actului de justiţie, pentru creşterea eficienţei acţiunilor de prevenire, descoperire şi combatere a oricăror fapte păgubitoare pentru mediu”, în conformitate cu atribuţiile şi competenţele specifice.

Printre obiectivele protocolului se numără valorificarea capacităţilor specifice deţinute de părţile semnatare pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea faptelor penale sau prevenirea şi combaterea actelor de agresiune îndreptate împotriva personalului Gărzii Naţionale de Mediu şi a celorlalte structuri din subordinea Ministerului Mediului.

Ministerul Public se obligă să solicite, în cadrul actelor de urmărire penală, efectuarea unor constatări de specialitate în domeniul de competenţă al instituţiei partenere şi să efectueze operativ schimbul de informaţii şi date, în timp ce Ministerul Mediului se angajează să sesizeze şi să comunice “de îndată” datele şi informaţiile neprelucrate în legătură cu comiterea unor fapte care aduc atingere domeniilor la care se referă protocolul.

Academia Română

Acordul de colaborare încheiat de Parchetul General cu Academia Română are drept scop “o mai bună cunoaştere, evaluare şi apărare a patrimoniului cultural naţional şi, în acest context, a creşterii eficienţei acţiunilor de prevenire, descoperire şi combatere, în condiţiile legii, a faptelor dăunătoare pentru integritatea patrimoniului cultural naţional, patrimoniului arheologic şi monumentelor istorice”.

Conform documentului, părţile semnatare vor urmări iniţierea şi dezvoltarea în comun a unor acţiuni menite să conducă la o mai bună cunoaştere a problematicii specifice domeniului, organizarea şi desfăşurarea în comun a unor proiecte de cercetare teoretico-aplicative şi realizarea, prin structurile proprii de profil, a unor analize şi evaluări periodice ale fenomenului criminalităţii la regimul protecţiei patrimoniului cultural.

Greenpeace România

În ceea ce priveşte acordul de colaborare încheiat cu Fundaţia Greenpeace România, cele două părţi semnatare au convenit să colaboreze pentru creşterea eficienţei acţiunilor de prevenire, descoperire şi combatere a oricăror fapte păgubitoare pentru integritatea fondului forestier naţional şi a vegetaţiei forestiere din afara acestuia, pentru integritatea fondului cinegetic naţional şi pentru integritatea mediului.

Cele mai citite

Biden i-a spus lui Iohannis că ceva îl deRUTTEază

IlustrațieȘ Marian Avramescu Președintele Klaus Werner Iohannis s-a întors foarte deRUT(TE)at din Statele Unite ale Americii (SUA). Aceasta după ce președintele octogenar american, Joe Biden,...

Biden i-a spus lui Iohannis că ceva îl deRUTTEază

IlustrațieȘ Marian Avramescu Președintele Klaus Werner Iohannis s-a întors foarte deRUT(TE)at din Statele Unite ale Americii (SUA). Aceasta după ce președintele octogenar american, Joe Biden,...
Ultima oră
Pe aceeași temă