3.4 C
București
duminică, 1 decembrie 2024
AcasăLifestyleFoodMilionar din brichetarea paielor Moldovei

Milionar din brichetarea paielor Moldovei

In judetul Vaslui, intr-un sat pierdut printre dealurile domoale ale Moldovei, in comuna Dimitrie Cantemir, exista o investitie unicat in Romania. Un om de afaceri din Husi a pus pe picioare o investitie de 500.000 de euro prin care transforma paiele in brichete ecologice. Emil Enache a tot stat si s-a gandit cum s-ar putea scoate bani dintr-un reziduu banal in zona Moldovei: paiele. In fiecare an, in judetul Vaslui, sute si mii de tone de paie sunt arse (pentru ca exista ideea ca terenurile trebuie pregatite pentru araturi) fara a se recupera aceasta materie prima. De la aceasta idee, la care s-au adaugat cateva vizite in Germania si Danemarca, a prins contur o afacere din care familia Enache scoate zeci de miliarde de lei vechi pe an: fabricarea brichetelor din paie.

 
Emil Enache are 50 de ani si este de loc din Husi. A muncit de cand se stie, pe tot felul de santiere din tara. Platforma de la Navodari a fost ridicata si din sudoarea palmelor sale. Este mecanic de meserie si nu accepta compromisuri. Munceste cat e ziua de lunga si nu se plange decat de mentalitatea oamenilor. Acum 16 ani, in 1993, a pus pe picioare o afacere cu produse de morarit si panificatie, pentru care si-a infiintat firma Enache Morarit SRL. Din 1993 si pana in 1998, firma lui Emil Enache a desfasurat in principal activitati de fabricare a uleiurilor brute si rafinate, precum si a produselor de morarit si panificatie, dezvoltand o retea de magazine proprii si de distributie. Acum 10 ani, a completat obiectul de activitate al firmei cu cultura cerealelor, servicii pentru mecanizat, chimizare agricola si protectie fitosanitara. A strans in arenda, an dupa an, aproape 2.500 hectare de teren, pe care le-a cultivat cu grau, porumb sau floarea-soarelui. Momentul de cotitura in activitatea firmei este anul 2003, cand patronul de la Enache Morarit viziteaza doua targuri de utilaje si instalatii agricole, in Germania si Danemarca. Acolo a fost atras de instalatiile de brichetat biomasa. A inteles ca in Romania exista o sursa de biomasa enorma, care asteapta sa fie folosita. Este vorba de paiele rezultate in urma recoltarii graului, un reziduu de care Moldova, in general, si Vasluiul, in mod special, ca judet agricol, nu duc lipsa. In fiecare an, in judetul Vaslui, sute si mii de tone de paie sunt arse (pentru ca exista ideea ca terenurile trebuie pregatite pentru araturi), fara a se recupera aceasta materie prima pretioasa. De la o banala idee, la care s-au adaugat cateva vizite in Germania si Danemarca, a prins contur o afacere din care familia Enache scoate zeci de miliarde de lei vechi pe an: fabricarea brichetelor din paie.

Proiectul lui Enache a ajuns pana la Bruxelles
Dupa primele calcule, s-a dovedit ca ideea este aplicabila si au inceput demersurile pentru intocmirea proiectului. Nu au lipsit, insa, obstacolele. Sistemul de brichetare a biomasei nu era prins in sistemul de finantare SAPARD, asa ca proiectul a fost examinat la Iasi, apoi la Bucuresti si, in ultima faza, la Bruxelles. Abia dupa aceea s-au facut modificari si s-a introdus aceasta noua sectiune in programul SAPARD. Totul a durat sase luni si s-a facut cu credite la banci. Pentru primul proiect, huseanul a imprumutat 280.000 de euro, bani necesari pentru instalatie, uscator, utilaje, tractoare. Avea nevoie de bani pentru modernizarea fermei agricole pe care o detinea in satul Hurdugi, comuna Dimitrie Cantemir. De la SAPARD, omul de afaceri a primit 140.000 euro – fonduri nerambursabile. A urmat al doilea proiect, care s-a ridicat la 420.000 euro. Atunci s-a impus achizitionarea de silozuri, depozite pentru cereale, utilaje moderne si chiar o moara de porumb. Pentru a produce in conditii de maxima eficienta, Emil Enache husean a achizitionat doua instalatii: una de productie germana si alta de origine poloneza. In timp ce instalatia germana are o productivitate de 500 kg paie/ora, cea poloneza lucreaza cu 50 kg paie/ora. "La primul proiect lucrurile s-au miscat mai greu pentru ca nimeni nu stia ce inseamna brichete ecologice si ce presupune acest lucru. Nu exista siguranta si de aceea mi se mai cerea cate o hartie. A fost un proiect deosebit, de asta a durat sase luni. La al doilea nu au mai fost probleme", a declarat Emil Enache. Instalatia a fost montata la sfarsitul anului 2005, dar nu este cunoscuta nici acum pe deplin de oamenii de afaceri sau autoritatile din judetul Vaslui.

Instalatie unicat in Romania
Instalatia de brichete din masa vegetala apartinand SC Enache Morarit Husi este unicat in Romania si promoveaza energia regenerabila pe baza de biomasa, o sursa de energie inepuizabila. "Incercam sa lucram acum, cat nu intram in era glaciara", explica Emil Enache mai in gluma, mai in serios.
Marturiseste ca la inceput i-a fost teama, pentru ca intr-o astfel de situatie ori esti aventurier, ori nu gandesti. In 24 de ore, instalatia produce 14-15 tone de brichete si functioneaza pe sistemul un kilogram de brichete la un kilogram de paie, adica nu exista pierderi. Un kilogram de combustibil ecologic produce in jur de 4 kilocalorii. Pretul unei tone de brichete din paie – explica omul de afaceri – ajunge la 250 lei, o suma destul de buna comparativ cu alte surse de incalzire folosite in gospodariile populatiei la acest moment. In plus, spune Enache, doua kilograme de brichete echivaleaza cu un metru cub de gaze, iar 2,5 kilograme de brichete echivaleaza cu un litru de motorina, comparatii mai mult decat uimitoare.
In acest moment, firma Enache Morarit vinde in jur de 500 tone de brichete din paie pe an, atat in judetul Vaslui, cat si in alte judete din Moldova, in special in Botosani.

"Desfacerea nu este nici dupa trei ani la nivelul scontat, pentru ca oamenii sunt conservatori si mai greu accepta sa-si incalzeasca sediile sau casele cu brichete din paie. Dar este o afacere de viitor, iar in acest an ar trebui sa reusim sa amortizam investitia. Oamenii sunt inca reticenti la combustibilul ecologic, chiar daca e mai ieftin decat gazul sau lemnul. Nu poate concura insa, ca pret, cu lemnul furat", afirma Emil Enache. Acesta crede ca, pe viitor, acest tip de combustibil ar putea fi folosit in centralele de bloc, la firmele agricole, pentru uscarea cerealelor, la fermele de pasari si in multe alte domenii, nefiind poluant. Cheltuieli mari sunt doar cu strangerea paielor (firma detinand 2.500 ha de teren in arenda), transportul acestora si energia electrica. In plus, brichetele pot fi folosite foarte bine drept hrana pentru animale. Pentru a incalzi, de exemplu, 100 metri patrati e nevoie de 50 kg de brichete/24 ore.

Pretul unei tone de brichete din paie ajunge la 250 lei

Solutii
Alte proiecte
Vazand ca afacerea cu brichete merge, Emil Enache a decis sa puna in practica alte doua proiecte.
Unul este legat de modificarea cuptoarelor de la fabrica sa de paine, prin schimbarea arzatoarelor pentru a functiona pe combustibil neconventional, in valoare de 220.000 de euro, lucru unic in Romania. Al doilea, legat oarecum de primul, este schimbarea arzatoarelor de la silozurile de uscat cereale si trecerea de pe GPL pe aceste brichete de paie. "Este o mare nenorocire ce se petrece in tara romaneasca. Mii si zeci de mii de hectare de terenuri agricole, pe care au ramas paie dupa recoltare, sunt incendiate, iar poluarea a devenit o problema mondiala. Ar trebui ca guvernantii, in loc sa dea amenzi pentru cei care incendiaza miristile, sa gandeasca o strategie nationala legata de biomasa. Acum, din cate se vede, acest subiect nu prea intereseaza pe nimeni", mai spune Enache.

EXEMPLU
» Combustibil pentru cladiri

O comunitate locala din nordul Moldovei a ales solutia incalzirii cladirilor publice cu brichete din paie. Decizia a fost luata de comuna botosaneana Vlasinesti din judetul Botosani. Noul combustibil este folosit pentru incalzirea scolilor din comuna si a cladirii primariei. Autoritatile locale au afirmat ca brichetele pot fi utilizate atat in sobele de teracota, cat si in centrale.

CARACTERISTICI
» Putere calorica

O bricheta facuta din paie de cereale are o putere calorica de 4,07 kW pe kilogram. Aceasta valoare e echivalenta cu jumatate din puterea calorica a petrolului. In cazul utilizarii acestui combustibil, cheltuielile scad cu 60% in raport cu produsele petroliere si cu 40% fata de pretul energiei electrice. Cenusa rezultata din arderea brichetelor de paie poate fi utilizata ca ingrasamant pentru recolta viitoare.

Mii si zeci de mii de hectare de terenuri agricole, pe care au ramas paie dupa recoltare, sunt incendiate, iar poluarea a devenit o problema mondiala. Ar trebui ca guvernantii, in loc sa dea amenzi pentru cei care incendiaza miristile, sa gandeasca o strategie nationala legata de biomasa."
Emil Enache

2 kg de brichete echivaleaza cu 1 mc de gaze 2.500 de hectare de teren a strans in arenda 500.000 de euro, valoarea investitiei prin care transforma paiele in brichete.

Cele mai citite

Călin Georgescu: Am votat pentru respect, pentru responsabilitate politică totală, dedicată neamului românesc

După declarația de la ieșirea de la urne, Călin Georgescu a plecat fără să răspundă întrebărilor jurnaliștilor Călin Georgescu a votat, alături de soţia...

Șapte ani fără Regele Mihai. Sute de oameni alături de Familia Regală la Curtea de Argeș

Sâmbătă, 30 noiembrie 2024, la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeș a avut loc o ceremonie religioasă și militară, la împlinirea...

Peste 600.000 de persoane au votat la secţiile din ţară, la două ore de la deschiderea urnelor

Prezenţa la nivel naţional, la ora 9, a fost de 3,42%, mai mare decât în urmă cu 4 ani În ţară, au votat peste 616.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă