Un tunisian în vârstă de 45 de ani, suspectat că a ucis doi suporteri suedezi de fotbal la Bruxelles a murit marți, 17 octombrie, după ce a fost împușcat de oamenii legii într-o cafenea, au anunțat autoritățile.
Bărbatul, care a fost împușcat în piept, a murit la spital din cauza rănilor suferite, potrivit presei.
El este suspectat de uciderea a doi cetățeni suedezi și rănirea unui al treilea în centrul orașului, luni seară.
Un martor ocular, Souleymayne, spune că a auzit o împușcătură, apoi l-a văzut pe bărbatul înarmat.
„L-am văzut pe atacator intrând în clădire și trăgând de două ori spre bărbat, bărbatul a căzut la pământ, l-am văzut căzând pentru că eram chiar în apropiere, puteam vedea tot ce se întâmpla înăuntru. Am rămas acolo, eram înghețat, nu mă puteam mișca, încă tremur din cauza a ceea ce s-a întâmplat,” a spus martorul.
Suspectul a fost identificat ca fiind membru al Statului Islamic și a revendicat responsabilitatea atacului într-un videoclip postat online.
Oficialii spun că presupusul atacator a cerut fără succes azil în Belgia, în noiembrie 2019. De altfel, se pare că era implicat și în trafic de persoane, spun oficialii.
Suspectul a fugit de la locul faptei după atacul de luni, când urma să înceapă un meci de fotbal între Belgia și Suedia.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!