4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăVideoVIDEO. Locul de naștere al lui Hitler va deveni secție de poliție

VIDEO. Locul de naștere al lui Hitler va deveni secție de poliție

Casa și terenul din jur unde s-a născut Adolf Hitler vor fi transformate în secție de poliție care va găzdui până la 50 de ofițeri, au declarat joi (16 noiembrie) autoritățile austriece, care au prezentat reporterilor șantierul.

„Știm că familia Hitler a locuit aici în secolul al XIX-lea. La parter era un restaurant, iar la etajele de deasupra se aflau camere care erau închiriate turiștilor sau poate ca mini-apartamente, asta nu se știe în totalitate pentru că există puține documente. De asemenea, nu se poate spune cu exactitate unde a locuit familia Hitler, dacă era la primul sau la al doilea etaj. Există, de asemenea, teorii conform cărora ar fi locuit în clădirea din spate”, spune Markus Schmoll, reprezentant al guvernului austriac.

„Este un moment istoric faptul că Hitler s-a născut în orașul nostru Braunau și va rămâne în cărțile de istorie din Braunau pentru totdeauna. Cred că orașul nu va putea niciodată să evite în totalitate acest lucru”, spune Johannes Waidbacher, primarul orașului Braunau.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Alertă de avalanșe pe Valea Prahovei: Salvamontiștii avertizează asupra riscurilor

Salvamontiștii din Prahova atrag atenția asupra riscului ridicat de avalanșe în zona montană, ca urmare a ninsorilor abundente din ultimele zile și a vântului...
Ultima oră
Pe aceeași temă