0.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialVier Pfoten: Hotărârea prin care se amendează hrănirea maidanezilor ÎNCALCĂ legislaţia europeană

Vier Pfoten: Hotărârea prin care se amendează hrănirea maidanezilor ÎNCALCĂ legislaţia europeană

Hotărârea prin care Primăria Bucureşti vrea să amendeze persoanele care hrănesc câinii comunitari încalcă legislaţia europeană şi cea naţională, întrucât legile în vigoare prevăd că autorităţile trebuie să sterilizeze şi să elibereze în teritoriu câinii comunitari. Dacă ei sunt eliberaţi într-o zonă în care hrănirea animalelor este interzisă, câinii vor muri de foame şi, astfel, se produce un abuz, atrage atenţia Vier Pfoten, într-un comunicat remis redacţiei.

De asemenea, organizaţia precizează că, în cazul în care membrii Consiliului General al Primăriei Capitalei vor aproba hotărârea, Vier Pfoten va ataca decizia în instanţă.

Organizaţia critică iniţiativa Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), susţinând că măsura ar duce la încălcarea Legii 205/2004 pentru protecţia animalelor, precum şi o serie de legi europene: Convenţia Europeană pentru Protecţia Animalelor nr. 60/2004, precum şi articolul 13 din Tratatul de la Lisabona, potrivit căruia „statele membre ale UE vor trata cu toată atenţia cerinţele de bunăstare a animalelor, având în vedere că acestea sunt fiinţe simţitoare şi au nevoi specifice”.

Citeşte şi LEGE: Persoanele care hrănesc câinii fără stăpân ar putea fi amendate cu până la 5.000 de lei

Totodată, Vier Pfoten consideră că Primăria Bucureşti ar trebui să oprească înmulţirea câinilor fără stăpân şi abandonul. “Până în prezent, nu a existat nici un dosar penal pentru amendarea unui stapân de animal, deşi, de cinci ani, legea consideră acest lucru o infracţiune”, precizează organizaţia în comunicat.

În plus, mai atrag atenţia reprezentanţii Vier Pfoten, nivelul de agresivitate al câinilor creşte în momentul în care animalele sunt înfometate şi se află într-o permanentă căutare a surselor de hrană. „Ca şi în cazul oamenilor, înfometarea creează o stare de stres, panică şi agitaţie. Animalele vor căuta orice sursă de hrană, acţionând instinctiv. Nu am dori să ne trezim în faţa unei situaţii de necontrolat, în care numărul oamenilor agresaţi să crească dramatic„, arată coordonatorul Vier Pfoten România, Kuki Bărbuceanu.

Încă de la începutul săptămânii, ASPA a anunţat că vrea să introducă o amendă de până la  5.000 de lei pentru persoanele care hrănesc câini comunitari.

„Nu urmărim să amendăm un copil care aruncă un biscuite unui câine pe stradă. Urmărim să reducem numărul agresiunilor câinilor fără stăpân îndreptate către cetăţeni„, a spus, duminică,  coordonatorul de proiect al ASPA, Răzvan Băncescu.

Citeşte şi Bucureşti: Animalele fără stăpân vor fi sterilizate gratuit

Totodată, la începutul lunii aprilie, Primăria Bucureşti a încheiat un protocol de colaborare cu Vier Pfoten, prin care organizaţia sterilizează gratuit animalele fără stăpân, iar autorităţile se obligă să nu iniţieze acţiuni de ucidere, maltratare şi otrăvire a câinilor şi pisicilor.

Cele mai citite

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...
Ultima oră
Pe aceeași temă