Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a declarat, joi seara, într-o intervenţiei telefonică la postul de televiziune B1 TV, că România poate să spună ”nu” în ceea ce privește criza imigranților cu care se confruntă Uniunea Europeană în prezent.
"România are toate premisele să nu fie solidară de data aceasta cu ce vrea domna Merkel sau președintele Hollande. România are toate argumentele, având în vedere necunoscuta uriașă: până unde se va ajunge în anii următori, să spună nu. Problema este nu anul acesta, ci perspectiva. Avem reglementări care spun că cine intră ilegal în Uniunea Europeană se va întoarce prin punctul prin care a intrat în Uniunea Europeană. România are tot dreptul să spună eu anul acesta nu primesc pe nimeni, am problemele mele", a spus fostul şef al statului.
Traian Băsescu susţine că ”nu pot să văd numai valul de anul acesta. Era anticipabil, valul a șocat Europa, pun în ghilimele pentru că Europa trebuia să se aștepte, la anul va fi de două ori mai mare. Soluția e să dăm arme armatei siriene, să redobândească controlul pe teritoriul sirian. Sunt un om căruia îi dau lacrimile când văd tineri cu copilași în brațe, dar imaginile astea care ne impresionează pe toți au în spate o realitate extrem de dură. Realitatea e că Uniunea Europeană nu este capabilă și nu este pregătită să absorbă un asemenea val migrator, care nu este o întâmplare de anul acesta. Anul acesta a început explozia, dar eu îl văd extins în lipsa unor atitudini din partea UE, NATO".