3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăTechConflict între liberali. Alegerile pentru conducerea PNL Arad au fost anulate de...

Conflict între liberali. Alegerile pentru conducerea PNL Arad au fost anulate de conducerea centrală a partidului. Liderii filialei locale vor contesta decizia

Conducerea centrală a PNL a anulat alegerile pentru conducerea organizaţiei judeţene a PNL Arad, în cadrul cărora Gheorghe Falcă a fost reales ca preşedinte, din motive de organizare. Astfel, liderii PNL Arad vor ataca decizia şefilor de la Bucureşti, informează Mediafax.

Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a precizat, sâmbătă, că hotărârea anulării alegerilor a fost luată de către Curtea de Onoare şi Arbitraj a PNL în urmă cu câteva zile, dar „organizaţia judeţeană a PNL Arad a aflat din presă rezultatul contestării alegerilor”.

Nemulţumirea celor care au contestat alegerile de la Arad a fost legată de modul în care s-au stabilit delegaţii, care, în opinia contestarilor, ar fi fost mai mulţi din municipiu, unde Gheorghe Falcă are majoritate, în vreme ce delegaţii din judeţ ar fi fost mai puţini. În plus, potrivit contestatarilor, la alegeri ar fi participat şi votat persoane care nu au plătit cotizaţia de partid. Tototdată, a fost contestat și modul în care a fost votat preşedintele Gheorghe Falcă, pe motiv că a fost votat în mod deschis, fiind singurul candidat.

Printre contestatari se numără fostul ministru de Interne Constantin Traian Igaş, care nu a mai candidat la alegerile parlamentare din 2016 pentru că, în urma neînţelegerilor cu Gheorghe Falcă, nu s-a aflat pe loc eligibil, fostul consilier judeţean PNL şi fost preşedinte al Consiliului Judeţean Arad Caius Parpală, fostul senator PNL Ion Scheau, deputatul PNL Eusebiu Pistru, senatorul PNL Ioan Cristina şi primarul oraşului Ineu, Călin Ilie Abrudan, potrivit Mediafax.

Contestatarii au atacat alegerile atât pentru conducerea judeţeană, cât pentru cea de la municipiu.

În hotărârea Curţii de Onoare şi Arbitraj a PNL din data de 29 mai se constată că „procedura de organizare şi desfăşurarea alegerilor pentru Biroul Politic al Municipiului Arad şi pentru desemnarea conducerii Biroului Politic Judeţean Arad încalcă dispoziţiile (…) structurilor de conducere a PNL”, iar alte decizii "nu respectă statutul", fiind emise de "un organism care nu avea atribuţii de reglementare".

În replică, liderii PNL Arad au spus că alegerile s-au desfăşurat „cu respectarea statutului". Gheorghe Falcă nu a comentat situaţia până în acest moment.

Gheorghe Falcă a fost reales, în data de 20 aprilie, în funcţia de preşedinte al PNL Arad pentru un mandat de patru ani, fiind singurul candidat în cursă, după ce contracandidatul său, deputatul Eusebiu Pistru, considerat un apropiat al lui Gheorghe Falcă, a anunţat, cu câteva ore înaintea alegerilor, că se retrage, motivând „încălcarea statului" în organizarea alegerilor.

Cele mai citite

Silviu Prigoană s-a stins din viață. I s-a făcut rău, într-un restaurant din Bran

Silviu Prigoană mâncase și a spus că se simte rău Update, 16.20: Potrivit ultimelor informații, Silviu Prigoană a avut un puseu de tuse, după care...

Medicii au tras primele concluzii după moartea lui Silviu Prigoană: „Probabil din aceste motive!”

Silviu Prigoană, cunoscut om de afaceri și fondator al mai multor posturi de televiziune din România, a decedat marți, 12 noiembrie, într-un restaurant din...

Alege confortul total: de ce să ai o pătură din lână pentru sezonul rece?

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...
Ultima oră
Pe aceeași temă