6.8 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăTechCINETic: Locul unde tehnologiile dansează, cântă și joacă teatru

CINETic: Locul unde tehnologiile dansează, cântă și joacă teatru

Una dintre cele mai futuriste și tehnologizate instituții din România este cu siguranță CINETic, un departament de cercetare și inovare al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC).

Centrul Internațional de Educare și Cercetare în Tehnologii Inovativ-Creative (CINETic) funcționează într-o clădire cu trei etaje din spatele Teatrului Național din București și deține 6 laboratoare, dotate cu 10 linii complexe de echipamente de cercetare științifică și 10 tehnologii inovator-creative de vârf în domeniul audio-vizualului.

Centrul e deschis de un an și jumătate și derulează proiecte de cercetare în dezvoltarea Virtual Reality și a capacității de a studia impactul VR-ului asupra utilizatorului, în domeniul interacțiunii dintre lumină și sunet pentru noile experiențe de performance, cu utilizarea inteligenței artificiale etc.

Scopul CINETic este ca, prin cercetare, să împingă frontierele cunoașterii în domeniul performance, punând în interacțiune lumina, sunetul, realitatea virtuală, animația, să creeze noi experiențe de teatru, noi experiențe de film sau artistice.

„Știința și cunoștințele evoluează, la fel și tehnologia, și noi dorim să lărgim capacitatea de a oferi programe educaționale UNATC. Domeniul audio-vizual este într-o revoluție foarte profundă în ultimii 10-20 de ani, și toate aceste medii își formează un tip nou de narațiune, un tip nou de experiențe, un tip nou de public; CINETic urmărește și explorează unde se duce arta și, prin programele sale, creează cadre didactice care să dezvolte programe educaționale inovatoare, în trendul global“, spune Alexandru Berceanu, directorul CINETic.

Privești teatrul prin ochelarii stereoscopici

„Este o problemă reală“, adaugă Alexandru Berceanu – de altfel, un cunoscut regizor independent, cu multe spectacole și premii la activ, atras de proiectele interdisciplinare din domeniul vizual – „și anume, că nu artiștii pot împinge înainte aceste lucruri, e nevoie de acțiune combinată, integrată, de adunare la un loc a oamenilor cu capacitate tehnică și abilități tehnologice cu artiștii, regizorii, creatorii de film“.

În cadrul CINETic studenții pot învăța metode de creație utilizând echipamente și softuri performante, de la filmarea și redarea 3D la generarea de decoruri virtuale sau capturarea mișcării pentru includerea ei în generarea de personaje virtuale.

Într-o mică sală, la parter, un setup tehnologic pentru acte artistice: un spațiu delimitat de trei ecrane-pereți, cu sisteme optice proprii, și o podea specială, în tot spațiul proiectându-se imagini generate de computer pentru a deveni o scenă virtuală, iar spectatorul, cu ochelarii stereoscopici la ochi, poate vedea actrița jucând și interacționând cu mediul virtual proiectat.

„După părerea mea, spectacolul de teatru al viitorului va merge foarte mult pe acest drum. Acum, și cel mai mic teatru are un videoproiector pentru a crea decoruri virtuale. În viitor, toate decorurile teatrale vor fi virtuale, proiectate“, este convins
Alexandru Berceanu.

O aplicație prin care dansatorul generează muzica

În laboratorul de interacțiune digitală sunet-lumină a fost dezvoltat un proiect de aplicație prin care, cu ajutorul inteligenței artificiale, poate fi detectată mișcarea între anumiți parametri și transformată în timp real în sunete, în muzică. Dansezi și generezi muzică. O altă aplicație bazată pe AI creează un toboșar virtual, care detectează tempoul trupei ce cântă în timp real și începe să acompanieze formația. Dacă formația improvizează, toboșarul se adaptează la improvizație.

De ce e unic CINETic?

„Este o structură unică la nivel european și poate și internațional. Există școli foarte înzestrate tehnologic pe animație sau pe cinematografie, dar ele sunt departamente de sine stătătoare, la noi ține de UNATC. Pe de altă parte, ce nu au alții este laboratorul de dezvoltare psihologică prin experiențe imersive, care este un laborator de neuroștiințe aplicate, ce își propune să lărgească cunoștințele despre mediile imersive tradiționale, cum ar fi teatrul sau filmul, sau despre medii imersive noi. Pe lângă căștile pentru encefalogramă, ce măsoară activitatea cerebrală, acest laborator are și camere high-speed, care pot înregistra și mișcările feței în timpul experimentului pentru a vedea un raport între mișcare și undele encefalogramei, necesar studiilor cognitive.“

Acum se derulează un proiect de cercetare pe patru ani, finanțat din fonduri europene. Director de proiect este o cercetătoare în neuroștiințe, româncă, de la Langone Medical School, New York University. „Urmărim să validăm o terapie prin teatru, care să fie activă la nivelul a doi neurohormoni – cortizolul și oxitocina. Printr-o suită de exerciții de actorie, să crești nivelul de oxitocină și să inhibi cortizolul.“

O gașcă pestriță

CINETic este baza noilor masterate inovatoare de la UNATC – a fost creat un Masterat pentru programare în artă, unde masteranzii vor învăța softuri de programare, sound design, cu accentul pe performance în timp real, având și capacitatea de a dezvolta aplicații noi, devenind și creatori de tehnologie. Există un Masterat nou de terapie prin artă, un Masterat de imagine pentru VR, în curând un Masterat de VFX (efecte speciale de film), un Masterat de gaming. „Strategia noastră e o strategie de tip top-down“, precizează Alexandru Berceanu. „Aici se specializează niște oameni pentru a fi viitori profesori – vin din Politehnica, de la Medicină, de la Psihologie –, unii au doctorate, mulți au trecut prin research și dezvoltare, iar apoi ei vor crea cursuri noi, masterate noi, linii de educație duse la bază, la anul întâi.“

 

La CINETic există patru fluxuri tehnologice de cercetare inovativă, unice în România:

  •  motion capture (capturarea mișcării pe bază de senzori)
  •  măsurarea calitativă a luminii continue și discontinue
  •  crearea fluxului integral pentru producție 3D în domeniul animației și al generării de decor virtual
  •   măsurarea parametrilor de activare cerebrală prin intermediul unui sistem de achiziție de date biometrice.

 

La CINETic există 6 laboratoare:

  •  Laborator de tehnici digitale creative în cinematografie
  •  Laborator de interacțiune digitală sunet-lumină
  •  Laborator de animație digital
  •  Laborator de design virtual și realitate augmentată
  •  Laborator de interacțiune digitală
  •  Laborator de Dezvoltare Cognitivă și Psihologie Aplicată prin Experiențe Imersive.

Proiectul a costat aproximativ 8 milioane de euro, din care 90% au fost fonduri europene atrase printr-un plan ambițios de proiectare a artelor teatrale și cinematografice în viitorul tehnologic.

Citat:

Domeniul audio-vizual este într-o revoluție foarte profundă în ultimii 10-20 de ani, și toate aceste medii își formează un tip nou de narațiune, un tip nou de experiențe, un tip nou de public; CINETic urmărește și explorează unde se duce arta și, prin programele sale, creează cadre didactice care să dezvolte programe educaționale inovatoare, în trendul global.“

Alexandru Berceanu, directorul CINETic

Acest articol a fost publicat inițial în PIN Magazine, revista industriei IT&Outsourcing.

Cele mai citite

Nicolae Ciucă: Am votat pentru acel candidat care poate să reprezinte valori ale democrației românești

Președintele PNL, Nicolae Ciucă  a votat în comuna Balotești, la alegerile prezidențiale Nicolae Ciucă a ajuns la ora 8 la o secție de votare din...

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...

Românii vor călători fără buletin în Bulgaria după aderarea la Schengen terestru, dar controalele vor continua cel puțin șase luni

Românii vor putea călători în Bulgaria fără a fi necesar să prezinte buletinul imediat după aderarea la Schengen terestru, chiar dacă controalele de frontieră...
Ultima oră
Pe aceeași temă