2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăTechCum se fac jocurile pentru șefia PNL: Ludovic Orban, preferatul membrilor de...

Cum se fac jocurile pentru șefia PNL: Ludovic Orban, preferatul membrilor de rând. Cătălin Predoiu și-a anunțat candidatura pe vremea când se bucura de sprijinul lui Blaga

Numele a mai multor lideri liberali sunt vehiculate pentru candidatura la șefia PNL la alegerile interne programate pentru 17 iunie. În încercarea a de influența bătălia internă, fostul copreședinte Vasile Blaga a încercat, din umbră,  să schimbe criteriile de integritate.

Consiliul Național de Coordonare al PNL, reunit pentru a stabili organizarea Convenției Naționale de alegeri și pentru discutarea statutului, a devenit un teren prielnic pentru startul în competiția internă. O serie de nume sunt anunțate oficial sau neoficial, în condițiile în care în partid există două tabere clare cea a vechilor liberali și cea a foștilor membrii PDL. Există și lideri care încearcă să obțină sprijin din ambele tabere. ”România liberă” a încercat să radiografieze situația din PNL la startul bătăliei interne.

*Ludovic Orban, preferatul membrilor de rând.  Orban și-a anunțat oficial candidatura după ce a fost achitat de completul de trei judecători ai ÎCCJ pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite. Orban provine din fostul PNL și este foarte popular printre membrii de partid dar a fost, mereu, exclus din jocurile făcute de președinții de filiale. El a început deja să meargă în teritoriu și a avut un mesaj direct pentru sutele de participanți la reuniunea Consiliului Național de Coordonare (CNC). ”Eu sunt în campanie de când m-am înscris în PNL. (…) Sunt plin de schije, cicatrice în urma bătăliilor pe care le-am purtat în numele PNL, pentru că niciodată nu m-am dat în lături să dau o bătălie pentru PNL”, a spus Orban.

*Cătălin Predoiu, reprezentantul fostului PDL. Fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, și-a anunțat oficial candidatura. Predoiu a fost, în trecut membru PNL, partid pe care l-a părăsit pentru a rămâne ministru al Justiției în Guvernul Boc. El a revenit în PNL, după fuziunea cu PDL, și și-a anunțat candidatura în condițiile în care miza pe sprijinul fostului copreședinte Vasile Blaga. Oficial, propunerea lui Predoiu pentru colegii de partid este folosirea președintelui Iohannis pe post de locomotivă electorală. „Parteneriatul cu preşedintele Klaus Iohanis trebuie continuat. Drumul nostru către guvernare trece prin victoria lui Klaus Iohannis în 2019. Vă invit să ne asumăm un obiectiv: un guvern politic al PNL în cel de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis”, a declarat Cătălin Predoiu la reuniunea CNC.

*Raluca Turcan, în stand-by. Un mesaj similar a venit și de la Raluca Turcan, validată, sâmbătă, în funcţia de preşedinte interimar al partidului de CNC. Noul lider al PNL a susținut că liberalii trebuie să îşi întărească parteneriatul cu Klaus Iohannis. Deocamdată, Turcan ( care a fost atât membru PNL cât și membru PDL) a evitat să confirme sau să infirme speculațiile privind candidatura sa la postul de președinte. ”Intenţionez să candidez la preşedinţia organizaţiei PNL Sibiu şi, dacă vor considera colegii că rezultatele şi activitatea mea politică sunt suficiente, să am un rol în conducerea partidului însă, în momentul de faţă, ca preşedinte interimar îmi doresc să renască acel spirit al solidarităţii şi al onestităţii în PNL, să avem nişte alegeri corecte, transparente şi integratoare în urma cărora PNL să iasă întărit”, a declarat Raluca Turcan.

*Cristian Bușoi, pregătiri în culise. Un alt posibil candidat la șefia PNL este Cristian Bușoi, validat secretar general interimar la reuniunea CNC. De altfel, în această calitate, Bușoi va discuta cu organizațiile teritoriale ale PNL, pentru a relansa partidul, ceea ce poate fi o platformă pentru o eventuală candidatură.

Secretarul general interimar al PNL a vorbit şi despre întărirea parteneriatului cu șefului statului. Buşoi a declarat că în formaţiunea liberală există o „mare dorinţă de conducere”, subliniind însă că viitorii lideri trebuie să fie oameni din PNL şi cu experienţă acumulată în partid”. El a susţinut că deschiderea PNL faţă de exterior trebuie păstrată, însă a subliniat că, din păcate, soluţiile din exterior s-au dovedit a nu fi bune.

*Ilie Bolojan,  îndemnat să candideze. În paralel, fostul președinte Alina Gorghiu și o serie de lideri locali, inclusiv din fostul PDL, încearcă să-l convingă să candideze pe Ilie Bolojan, actualul primar din Oradea și fost secretar general al PNL. O întâlnire la un restaurant bucureștean nu s-a soldat cu o promisiune fermă a lui Bolojan, încă nehotărât. Tabăra care îl susține s-a regrupat după un prim eșec în bătălia pentru secretariatul general, când senatorul Iulian Dumitrescu a pierdut în fața lui Cristian Bușoi.

Blaga a încercat să relaxeze criteriile de integritate

Fostul copreşedinte PNL, Vasile Blaga, trimis în judecată pentru trafic de influență ar fi încercat, din umbră, să relaxeze criteriile de integritate ale partidului, au afirmat surse liberale. Blaga nu și-ar dori o candidatură la Congres, dar schimbările ar fi oferit șansa revenirii unor primari precum George Scripcaru (Brașov) sau Dorin Florea (Târgu-Mureș), retrași oficial din PNL în urma unor probleme de integritate.  Blaga ar avea nevoie de această garnitură pentru a putea face jocurile la alegerile interne.

Din acest motiv, la mapa delegaților la CNC a ajuns un proiect de modificare a statutului, care nu  a fost asumat de niciun reprezentant al PNL și care a fost respins prin vot.

La finalul reuniunii, preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a anunţat sâmbătă că propunerea de relaxare a criteriilor de integritate din Statutul partidului a fost respinsă. Una din propunerile respinse menționa faptul că în cazul membrilor care ocupă funcţii de conducere în interiorul partidului, suspendarea din funcţie se aplică de drept în cazul dispunerii măsurilor de arestare preventivă sau de arest la domiciliu, precum şi în cazul condamnării definitive. A rămas în vigoare prevederea inițială potrivit căreia suspendarea se producea în caz de arestare preventivă, arest la domiciuliu sau în cazul condamnării în primă instanță.

O altă propunere respinsă viza retragerea sprijinului politic pentru reprezentanţii formaţiunii care deţin funcţii numite în administraţia publică locală şi centrală împotriva cărora s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni. Prin respingerea noului articol a rămas în vigoare  retragerea sprijinului politic pentru reprezentanții PNL împotriva cărora a început urmărirea penală.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Cel mai mare operator nuclear din lume, pregătit să revoluționeze piața energetică românească

EDF Trading intră pe piața de energie din România, înainte de liberalizarea din 2025 Divizia de trading a gigantului francez de stat Électricité de France,...

Operațiunea Școala: 50 de percheziții în dosare de trafic de droguri în mediul școlar din Iași, București și alte orașe

Procurorii au identificat 40 de făptuitori, majoritatea elevi și studenți din județul Iași. Cel mai tânăr consumator are 13 ani Procurorii DIICOT, împreună cu ofițeri...

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă