8.9 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăTechBăsescu, despre discuția cu Cioloș: Îi va fi greu să țină cont...

Băsescu, despre discuția cu Cioloș: Îi va fi greu să țină cont de prioritățile Mișcării Populare

Președintele Mișcării Populare, Traian Băsescu, a declarat, sâmbătă, la Cluj, că parlamentarii partidului vor vota pentru învestirea Guvernului Cioloș, deși premierului desemnat îi va fi foarte greu să țină cont de prioritățile MP, relatează Agerpres. 

"În ceea ce privește noul guvern, am avut o discuție cu prim-ministrul desemnat Dacian Cioloș, (…), i-am expus prioritățile noastre, estimând că vom intra în opoziție cu guvernul imediat după ce votăm însă instalarea lui, ca un semn de încredere pentru Dacian Cioloș, un specialist admirabil. Dar convingerea mea este că îi va fi foarte greu să țină cont de prioritățile pe care le-am enunțat", a afirmat Traian Băsescu.

MP a avut, sâmbătă, o întâlnire a CEN al organizației de tineret a formațiunii, urmată de Colegiul Național al Mișcării Populare și de o întâlnire organizatorică zonală.

În cursul serii de vineri, Traian Băsescu s-a întâlnit și cu primarul Clujului, Emil Boc.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă