Bădălău anunţă că va face un denunţ calomnios : Nu l-am atins, detest violenţa
Preşedintele executiv al PSD, Nicolae Bădălău, a anunţat, luni, că va depune un denunţ calomnios împotriva liberalului Marin Anton, pe care l-a acuzat că l-ar „provoca” prin declarațiile publice, informează News.ro.
„Vreau să vă spun că există şi denunţul calomnios, pe care cu siguranţă îl voi face. Nu l-am atins, asta e foarte clar. Detest violenţa şi consider că, pur şi simplu, este o provocare mizerabilă. Am trecut pe lângă el, mi-a adresat câteva cuvinte urâte la care i-am răspuns (…) Haideţi să aşteptăm certificatul medico-legal şi să urmărim, pentru că, a doua zi, eu l-am văzut pe un post de televiziune şi dânsul nu avea nimic, era chiar foarte vesel”, a declarat Niculae Bădălău.
Totodată, social-democratul a negat şi acuzaţiile senatorului USR Mihai Goţiu cum că l-ar fi ameninţat într-o şedinţă în Parlament.
„Am văzut că şi domnul Goţiu s-a trezit. Eu nu am auzit că l-aş fi ameninţat vreodată. Eu nu am auzit până acum lucrul acesta, dacă o să-mi permită, de la zece metri, dacă eu l-am ameninţat vreodată (…) Cred că este o politică a unora de a decredibiliza liderii PSD pe tot felul de ţigăneli. Cred că schimbul politic trebuie să fie pe idei, trebuie să fie pe guvernare. Pentru asta ne-au trimis oamenii aici, nu să spunem de mamă şi de altceva”, a mai spus Bădălău.
Niculae Bădălău, preşedintele executiv al PSD, este acuzat de liberalul Anton Marin că l-ar fi lovit, sâmbătă seara, când cei doi ar fi participat la o nuntă. IPJ Giurgiu a deschis un dosar penal, cauza urmând a fi preluată de la Parchetul General. Liberalul Anton Marin l-a acuzat pe social-democratul Niculae Bădălău că l-ar fi lovit, sâmbătă seara, la nunta dintre copiii primarilor din Colibaşi şi Comana, din judeţul Giurgiu. IPJ Giurgiu a deschis un dosar penal, cauza urmând a fi preluată de la Parchetul General.
Senatorul USR Mihai Goțiu a afirmat, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că senatorul PSD Niculae Bădălău i-a amenințat cu bătaia pe el și pe Nicușor Dan, în luna februarie, în Parlament.
„Oameni buni, intimidarea fizică și verbală e marcă înregistrată PSD. Senatorul PSD Nicolae Bădălău, cel acuzat acum de violențe la Giurgiu, ne-a amenințat cu bătaia, pe mine și pe Nicușor Dan, în februarie, chiar în Parlament! Am aflat, de dimineață, că senatorul PSD de Giurgiu și vice-președinte al Senatului României Niculae Bădălău l-ar fi lovit aseară, la o nuntă, pe liberalul Marin Anton. Precizez că nu sunt un fan al lui Marin Anton, a cărui implicare în susținerea proiectului minier de la Roșia Montană în perioada în care era secretar de stat la Ministerul Mediului am criticat-o în numeroase rânduri. Cine e curios să caute un pic pe net, găsește informații numeroase despre antecedentele dintre cei doi politicieni, care au cunoscut diferite etape, de <<iubire și ură>>. Acest lucru nu justifică absolut deloc violența. Singurul răspuns la violența (de orice fel) e justiția. Iar în cazul politicienilor, justiția poate fi dublată de sancțiunea publică, la vot”, a scris Mihai Goțiu.
El a continuat precizând că evenimentul de sâmbătă seara dintre pesedistul Nicolae Bădălău și liberalul Anton Marin i-a evocat un eveniment care a avut loc în Parlament, în luna februarie.
„Nu știu ce s-a întâmplat, aseară, la Giurgiu, dar mi-am amintit primul episod de amenințare pe care l-am trăit în Parlamentul României. S-a întâmplat în Biroul Permanent Reunit de pe 1 februarie, în contextul protestelor din Piața Victoriei. Am relatat atunci, aici, pe Facebook, cum după ce l-a numit pe Nicușor Dan ”dobitocul ăla căruia îi dă una”, Niculae Bădălău m-a făcut <<golan>>… Atunci am evitat repriza de <<parte în parte>> la mustață. A venit apoi momentul în care alt <<greu>> al PSD, Șerban Nicolae, m-a atacat verbal suburban în Biroul Permanent al Senatului, iar Călin Popescu Tăriceanu, în loc să-l cheme la ordine pe Șerban Nicolae, mi-a tăiat mie microfonul. Sesizarea pe care am depus-o la Comisia Juridică a Senatului continuă să rămână fără răspuns de luni bune”, a continuat el.
Senatorul USR a continuat acuzând PSD că trece la „argumentul pumnului în gură”.
„Cum să nu treacă PSD la <<argumentul>> pumnului în gură într-un studio de televiziune ori la o nuntă, dacă asemenea comportamente sunt tolerate și lăsate nesancționate chiar în Parlamentul României? Și ne mirăm apoi că violența se transmite în societate? Asta pentru a se înțelege de ce voi merge până la capăt cu plângerea penală împotriva lui Mirel Palada și de ce nu e posibilă vreo <<împăcare a părților>>. De asemenea, mă voi consulta cu avocații pentru a vedea ce daune voi solicita în civil, cu precizarea că banii îi voi dona unei asociații care luptă împotriva violenței”, a conchis el.