Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la Târgu Mureş, cu ocazia lansării candidatului Eduard Hellvig pentru Parlamentul European, că "Istoria PNL se va schimba în 2014”. Fostul șef al Senatului este de părere că anul electoral 2014 înseamnă bătălia între tandemurile Antonescu-Iohannis şi Băsescu-Ponta.
”Istoria PNL nu poate continua după 2014 aşa cum a decurs până acum. Fie PNL devine în 2014, în cursul acestor bătălii electorale şi nu numai, un partid suficient de puternic încât să-şi asume numărul unu în conducerea României, fie devine un partid de mâna a doua. E important ca toţi să avem puterea să dăm această bătălie, care, iată, e scoasă de destin obligatoriu în faţa generaţiei noastre", a spus Antonescu, conform Mediafax.
Șeful PNL a mai spus că formațiunea pe care o conducere nu mai are cu cine se alia, deoarece toți cei pe care i-a ajutat, l-au trădat. "Ne-am aliat cu PD, l-am făcut preşedinte pe Băsescu şi au trădat. Ne-am aliat cu PSD şi l-am făcut premier pe Ponta şi au trădat. Nu mai avem cu cine şi de ce să ne aliem. Sunt două posibilităţi: renunţăm la aceste obiecive, ciupind ceva dintr-un stat al baronilor şi nu al cetăţenilor, sau ne asumăm singuri stindardul acestei bătălii", a spus Antonescu".
"Tandemul Antonescu-Iohannis înseamnă aspiraţia tuturor pentru aceste obiective şi înseamnă oferta, propunerea, ipoteza pe care o oferim alegătorilor care nu îl mai vor nici pe Băsescu, s-au săturat de ce s-a întâmplat în timpul lui, dar nu mai vor să se întoarcă, printr-un soi de reîncarnare politică a lui Năstase, care este Ponta, în 2004, ci vor să mergem înainte către ora Europei, către valorile Europei şi către anii care urmează din 2015 încolo", a mai spus liderul PNL.
Potrivit lui Antonescu, liberalii au "obligaţia" să conducă România, amintind zicala "săracul e un străin în propria lui ţară".