7.8 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăTechAlina Gorghiu, după ce ministrul Tudorel Toader a anunțat că nu îi...

Alina Gorghiu, după ce ministrul Tudorel Toader a anunțat că nu îi va revoca din funcție pe Kovesi și Lazăr: Șefii de parchete rămân! Zi de doliu pentru domnul Tăriceanu

Senatorul PNL Alina Gorghiu a afirmat, miercuri, după ce ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că nu îi va revoca pe procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, și procurorul-general al României, Augustin Lazăr, că „este o zi de doliu” pentru șeful Senatului și copreședintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Într-un mesaj postat pe pagina sa de facebook, Alina Gorghiu susține că demersul ministrului Justiției are „un final așteptat”.

„Șefii de parchete rămân! Zi de doliu pentru domnul Tăriceanu! Astăzi i-a murit speranța că domnul ministru al Justiției va fi factor activ în războiul lui personal cu șefii parchetelor. Probabil e tristețe fără margini la domnul Dragnea! Pentru mine e un demers cu final așteptat. Deși cred că domnul ministru a pus destulă presiune pe el și pe specialiștii din minister anunțând public că va face această evaluare, ba chiar dând de înțeles că se poate lăsa cu demisii. E o greșeală majoră că PSD de la începutul anului încearcă să acopere nereușita în domeniul economic și beleaua în care bagă țara cu populismul lor, ținând în prim plan tema justiției care trebuie făcută în stil PSD: OUG 13, abrogarea abuzului în serviciu, grațierea faptelor de corupție, revocarea șefilor de parchete etc", a scris Alina Gorghiu.


Citește și:  Reacția fostului președinte Traian Băsescu, după ce ministrul Justiției a anunțat că nu îi va revoca pe Kovesi și Lazăr: Când nu-ţi respecţi tu, român, propria Constituţie, cum vrei să ţi-o respecte alţii?

Fostul președinte al României și liderul PMP, senatorul Traian Băsescu, a reacționat, miercuri seara, pe Facebook, după ce ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că nu îi va revoca pe procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, și pe procurorul general al României, Augustin Lazăr.


Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că nu îi va revoca din funcție pe procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, și pe procurorul general al României, Augustin Lazăr, ca urmare a anchetării modului în care a fost elaborată Ordonanța 13, însă că le va evalua „atent” activitatea.

„Ceea ce considerăm oportun, în sprijinul exigențelor statului de drept, este instituirea unei atente monitorizări a activității procurorilor DNA, DIICOT, PÎCCJ, o autoritate pe care trebuie să o exercite ministrul Justiției, pentru identificarea modului în care, pe viitor, procurorii să respecte limitele de competență, în acțiuni de natură să pună în pericol democrația. Această monitorizare se va exercita ca un mecanism care să dea eficiență prevederilor art 132, alineatului 1, de exercitare a ministrului Justiției asupra procurorilor (…). În acest context, am apreciat că, în acest moment, nu este oportună declanșarea mecanismului de revocare a procurorului general și a procurorului șef al DNA”, a spus Tudorel Toader.


 

Și președintele Klaus Iohannis a reacționat, după ce Tudorel Toader a prezentat concluziile evaluării.

„Mi se pare un lucru foarte bun. Dacă citim cu atenție Constituția, acolo scrie că activitatea se desfășoară sub „ochiul” ministrului Justiției. Mi se pare un lucru bun. Cu siguranță îi va monitoriza, asta este în fișa postului. Dacă lucrează împreună în ceea ce am numit cooperare loială între MJ și Ministerul Public, astfel că lucrurile vor merge înspre bine. La începutul anului, au fost divergențe între cele două instituții, pe tema Ordonanței 13”, a precizat președintele Ioahnnis, miercuri seara, la Palatul Cotroceni, unde l-a primit în cursul zilei pe prințul Charles.


 

Cele mai citite

Vortex polar în România. Cod roșu de viscol și ninsori

Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, cod roșu, portocaliu și galben de ninsori, viscol și vânt puternic, pentru aproape toată țara Potrivit ANM,...

Soluții Eficiente pentru Managementul Deșeurilor

Într-o lume care acordă o importanță din ce în ce mai mare sustenabilității și curățeniei, alegerea corectă a coșurilor de gunoi și a pubelelor...

Elon Musk lansează o inițiativă controversată. Ce le cere utilizatorilor X

Elon Musk, CEO-ul platformei X (fostă Twitter), a lansat o inițiativă controversată prin care încurajează utilizatorii să încarce pe platformă imagini și date medicale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă