Misiune imposibilă: cum pot „înfia“ homosexualii români un copil

În România, să adopţi un copil, ca homosexual, este o misiune imposibilă: te loveşti din start de cadrul legal ostil (adopţia de către un cuplu gay este interzisă), iar dacă îţi faci curaj să adopţi singur/ă, ...

Share

Flavia Dragan 0 comentarii

09.12.2011 - 17:41
În România, să adopţi un copil, ca homosexual, este o misiune imposibilă: te loveşti din start de cadrul legal ostil (adopţia de către un cuplu gay este interzisă), iar dacă îţi faci curaj să adopţi singur/ă, îţi treci sub tăcere adevărata orientare sexuală, ori dacă îţi doreşti cumva un copil al tău, te căsătoreşti formal şi şi-l concepi. Dacă, în cele din urmă, ai reuşit să faci unul din aceste lucruri, te confrunţi cu mentalitatea românilor- cum că un gay nu poate să crească un copil, pentru că homosexualitatea e... contagioasă.

 

O să mint acum, pentru că îmi doresc un copil

"Când se referă la persoane gay ca posibili părinţi, majoritatea oamenilor se gândeşte la copiii adoptaţi. Şi ceea ce majoritatea trece cu vederea e că o parte din copii au deja părinţi gay: sunt copiii născuţi de persoane care se identifică drept gay, lesbiene sau bisexuale. Sunt copiii care, biologic, au un părinte de sex masculin şi unul de sex feminin, dar, la un moment dat, ajung să fie crescuţi în familii gay", punctează directoarea Asociaţiei ACCEPT.

Cuvintele Irinei Niţă îmi sunt confirmate şi de ceea ce-mi povesteşte Florin, un gay de 35 de ani din Bucureşti. El spune că mulţi dintre cunoscuţii lui s-au căsătorit formal cu o persoană şi au conceput un copil, apoi au divorţat şi au rămas cu copilul.

Pe de altă parte, rămâne ideea adopţiei. Un cuplu gay nu poate adopta un copil în România- asta este clar stipulat în Codul Civil, intrat în vigoare în prima zi din octombrie. "Două persoane de acelaşi sex nu pot adopta împreună", este punctul 3 al articolului 462.

Prevederea are sens, în contextul în care acelaşi Cod Civil stipulează, în articolul 277, că "este interzisă căsătoria între persoane de acelaşi sex", ca, de altfel, şi parteneriatele civile (Vezi şi materialul "Au gay-ii căsnicii fericite în România").

Cât este de moral să adopţi ascunzându-ţi orientarea se întreabă şi Florin, însă "întotdeauna ocoleşti cumva, în aşa fel încât să obţii, pentru că dorinţa, nevoia sunt mai mari. Şi spui: o să mint acum, pentru că îmi doresc un copil. Ceea ce nu e OK pentru tine, pentru că tu ştii că nu e...E păcat. Procesul de adopţie păstrează o pâclă, un gen de mocirlă în care totul dă frumos, dar, de fapt, nu e chiar aşa".

În România, e mai uşor de acceptat că un părinte e alcoolic decât homosexual

Florin îmi povesteşte că, dacă vrei un copil în România, ca gay, trebuie să apelezi la tot felul de subterfugii. "Pot să adopt ca părinte singur. Pot să mă şi căsătoresc formal, cu o persoană care are nevoie de bani, adoptăm repede un copil, divorţăm şi rămân cu copilul. Şi a fost adoptat de un cuplu heterosexual, nu? Că erau căsătoriţi. Dar nu e normal", explică el.

"La noi, discriminările sunt mari. Singurul inconvenient în creşterea unui copil în România este percepţia pe care o au ceilalţi asupra familiei formate din gay. La noi, e mai uşor de acceptat că un partener e alcoolic decât că e gay, cu toate că a creşte lângă un părinte alcoolic determină traume irecuperabile pe termen lung. Legal vorbind, dacă s-ar putea, nu ar exista nici o problemă dacă un gay ar adopta un copil", explică psihologul Alina Zevedei.

Totuşi, nici asistenta socială Violeta Elefterie, consilieră la Oficiul Român pentru Adopţii, nu a întâlnit vreodată o situaţie în care un homosexual/ o lesbiană a vrut să adopte un copil.

"Orientarea sexuală contează, pentru că, în România, nu este permis să adopte persoanele homosexuale, pentru că uniunea dintre două persoane de acelaşi sex nu este recunoscută de lege şi nici căsătoria. Nu este o interdicţie explicită, dar ... nici nu am avut cazuri. În România, nu am avut nici o situaţie. Din evidenţele pe care le avem, nu am avut astfel de solicitări", conchide ea ea.

Lansez ipoteza că adoptatorul şi-ar putea ascunde orientarea sexuală. "Asistentul social şi psihologul ar trebui să-şi dea seama" dacă o persoană îşi ascunde orientarea sexuală, arată Violeta Elefterie.

"E foarte uşor să ieşim în faţă şi să zicem: părinţii gay nu sunt buni părinţi, nu oferă modele masculine/ feminine. Totuşi, fiecare copil este într-o situaţie aparte, mie mi s-ar părea normal să se evalueze fiecare situaţie particular. Nu cred că este greu pentru un specialist să realizeze dacă un mediu este sigur pentru un copil sau nu şi cine poate să-i ofere copilului siguranţă materială şi afectivă şi un model de viaţă rezonabil. Nu cred că discuţia ar trebui să se ducă în termeni de orientare sexuală a părinţilor, ci care este capacitatea părinţilor de a creşte acel copil", este de părere Irina Niţă, de la ACCEPT.

De aceeaşi părere este şi psihologul Alina Zevedei, care subliniază că "orice cuplu care vrea să adopte ar trebui să treacă o serie de teste; testele la care este supus orice cuplu, indiferent de orientarea sexuală".

"Orientarea sexuală este mai puţin importantă, dacă relaţia este OK. Contează respectul pentru copil, dragostea, grija şi sentimentul de securitate pe care îl simte copilul. Că este crescut de doi taţi/ două mămici nu mi se pare a avea un efect clinic. Există părinţi singuri. Ideal este să aibă o mamă şi un tată. Dar trăim într-o lume mai mult decât imperfectă, iar, între un cuplu gay pe care îl cunosc şi un cuplu straight pe care nu îl cunosc, aş prefera să-mi las copilul cuplului gay, dacă ştiu că relaţia lor este bună", mai spune Alina Zevedei.

Sociologul Marius Pieleanu nu este de acord: "Existenţa unui singur părinte, care mai este şi gay, poate transfera copilului comportamente sexuale, pentru că copilul nu alege. Există ipoteze de ambele părţi. Nu avem o siguranţă riguroasă".

Educaţie lipsită de stereotipuri

Într-un studiu recent efectuat în Marea Britanie, psihoterapeutul Alex Drummond sublinia că un copil crescut de un cuplu gay va beneficia de o educaţie orientată spre diversitate şi toleranţă şi va fi ferit de stereotipuri de gen. Marius Pieleanu nu este de acord, subliniind că, pentru a fi multiculturalistă, tolerantă şi a accepta diversitatea, o familie nu trebuie să fie şi formată din homosexuali.

"Cât timp trăieşti într-o relaţie care nu este tipică, şi copiii trebuie să înţeleagă nişte lucruri. În momentul în care înţelegi că există persoane de acelaşi sex care se iubesc, treci peste o barieră peste care părinţii heterosexuali nu pot trece ei înşişi, dar să ofere copilului o educaţie open-minded? Este greu pentru un adult să înţeleagă, pentru că etichetează, însă copilul înţelege ce se întâmplă de fapt. Copilul vrea să ştie ceea ce este important pentru el: tandreţea, afecţiunea care stau la baza relaţiei", îmi povesteşte Florin. Ipoteza lui este susţinută şi de Alina Zevedei, care îi sfătuieşte pe părinţi să îşi trateze copiii cu onestitate şi respect. Copilul înţelege dacă în relaţia în care este crescut există afecţiune, arată ea.

"Copiii nu judecă foarte mult (o relaţie, n.r), copiii observă că între doi oameni este sau nu afecţiune; adulţii judecă şi etichetează", punctează Florin.

El îşi doreşte să aibă un copil, la un moment dat, dar să fie al lui, însă se gândeşte şi la traumele pe care le-ar putea suferi mama care ar purta copilul. "Probabil că, la un moment dat, voi adopta un copil, dacă nu găsesc resursele necesare de a trece peste toate", explică el.

Copilul ştie că nu are două mame sau doi taţi

Copilul înţelege dacă părintele lui are un stil de viaţă diferit şi îl acceptă pe partenerul părintelui, îmi explică atât Florin, cât şi psihologul Alina Zevedei.

În plus, este important ca cel mic să fie implicat în viaţa părintelui gay, să îi cunoască partenerul. "Copilul trebuie implicat în viaţa cuplului, nu să creadă că "tati are o altă viaţă fără mine", spune psihologul.

"Sunt unii care îşi spun "mama 1" şi "mama 2", sunt unii care îşi spun pe nume, este o formă de alint pe care o foloseşte copilul în relaţie cu ei, sunt diverse formule, dar copilul este conştient că persoanele respective au o relaţie", povesteşte Florin despre cunoştinţele lui.

Copilul nu a venit niciodată acasă şi a întrebat de ce ceilalţi copii au o mamă şi un tată, iar el are doi taţi sau două mame?, îmi lansez eu întrebarea.

"Nu, pentru că niciodată nu a simţit că are două mame: este mama şi partenera mamei. Copilul e conştient că cele două au o relaţie, dar nu genul "am două mame". Nu, pentru că nu e adevărat", mă lămureşte Florin.

E homosexualitatea contagioasă?

Rămâne întrebarea la care specialiştii români răspund cu reticenţă.

Florin dezminte categoric această ipoteză, el însuşi fiind născut şi crescut într-o familie heterosexuală.

Sociologul Marius Pieleanu spune că "nu avem o siguranţă riguroasă" că homosexualitatea nu se transmite de la părinte la copil.

" Copilul, dacă nu e gay prin naştere, nu va deveni gay", concluzionează Alina Zevedei. "Homosexualitatea nu este o boală, nu este un pericol, ceea ce înseamnă că dintr-un cuplu gay nu va rezulta un copil gay", mai punctează ea.

Psihologii americani îi dau dreptate Alinei Zevedei. Cercetarea din 2004 publicată de Asociaţia Americană de Psihologie arată că orientarea sexuală a copiilor nu este influenţată de orientarea părinţilor, indiferent de mediul în care cresc copiii. O altă cercetare din 2010, efectuată de Virginia şi George Washington University, arată: "Copiii adoptaţi în primele luni de viaţă de cupluri de homosexuali şi lesbiene se dezvoltă la fel de bine precum copiii adoptaţi în condiţii similare de părinţi heterosexuali".


"Pe de-o parte, vorbim de adopţii: sunt copii abandonaţi, ar trebui să avem în vedere interesul lor. Ar fi în avantajul copiilor să fie adoptaţi de gay care sunt sănătos evaluaţi înainte, dar, pe de altă parte, vorbim de copii care nu sunt puţini şi trăiesc în familii homo, chiar dacă noi nu suntem pregătiţi să vedem asta, chiar atunci când se întâmplă sub ochii noştri. Şi o eventuală clarificare a acestei situaţii ar fi în avantajul copiilor, nu ar duce la distrugerea valorilor fundamentale, ci ar contribui. Am avea nişte copii pentru care statul recunoaşte că acei doi adulţi sunt semnificativi în viaţa lui, chiar dacă nu reprezintă modelul clasic", conchide Irina Niţă.

Suntem pregătiţi să vedem un cuplu gay care îşi duce copiii la grădiniţă sau la şcoală? Ceea ce ar trebui să ne pună, de fapt, pe gânduri, este că statul nu recunoaşte dreptul unor oameni de a avea un copil şi că există români care sunt forţaţi să mintă ca să adopte sau să accepte căsătorii de convenienţă, lucru care nu face cinste bucuriei de a avea un copil.

Citește totul despre:

Comentarii