18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăTechRata de supravieţuire în caz de cancer, în creştere

Rata de supravieţuire în caz de cancer, în creştere

Aceasta este concluzia unui studiu amplu publicat miercuri în revista medicală The Lancet, informează DPA.

Rezultatele finale au fost influenţate de datele din Statele Unite, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia, unde şansele de supravieţuire la cinci ani după diagnostic au crescut cel mai mult.

Studiul scoate în evidenţă o seamă de diferenţe geografice. Spre exemplu, femeile din Statele Unite şi Australia diagnosticate cu cancer de sân între 2010 şi 2014 aveau 90% şanse de supravieţuire după primii cinci ani, în comparaţie cu 66% în India.

Cea mai mare disparitate se înregistrează în cazul tumorilor cerebrale la copii: în Suedia, rata de supravieţuire este de 80%, în timp ce în Brazilia, este de doar 28,9%.

Nu toate tipurile de cancer au înregistrat astfel de progrese. Cancerul pancreatic are în continuare o rată de mortalitate mare indiferent de zona în care locuieşte pacientul, cu o rată de supravieţuire medie mai mică de 15% în primii cinci ani.

”Sunt necesare eforturi internaţionale mai mari pentru înţelegerea factorilor de risc în cazul acestui cancer care devine rapid letal şi pentru a îmbunătăţi prevenţia, diagnosticul timpuriu şi tratamentul”, spune coautorul studiului, Michel Coleman, de la London School of Hygiene and Tropical Medicine.

Creşterea ratei de supravieţuire pentru alte două tipuri de cancere care pot deveni extrem de letale, plămân şi ficat, contribuie de asemenea la creşterea ratei globale.

Spre exemplu, supravieţuirea în cazul cancerului de ficat a crescut cu peste 10% în Coreea de Sud, Suedia, Portugalia şi Norvegia.

Rezultatele au fost puse laolaltă după evaluarea datelor din 2014 din 322 de registre de evidenţă a pacienţilor cu cancer din 71 de ţări şi regiuni. Cercetătorii au analizat 18 tipuri de cancer sau grupe de cancer.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...
Ultima oră
Pe aceeași temă