15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăTechLansarea rechetei Vega, amânată pentru a cincea oară

Lansarea rechetei Vega, amânată pentru a cincea oară

Este cea de-a cincea amânare a lansării acestei rachete uşoare, care a fost victima unui eşec, vara trecută.

O primă amânare a avut loc în martie, din cauza crizei provocate de noul coronavirus, alte trei fiind anunţate apoi în decurs de zece zile, în a doua jumătate a lunii iunie, ca urmare a vânturilor puternice de deasupra centrului spaţial din Guyana Franceză ce au împiedicat o lansare în direcţie nordică, spre orbita polară.

”Întrucât pe termen scurt nu se aşteaptă o ameliorare a situaţiei meteorologice, Arianespace a decis să amâne lansarea misiunii VV16 până la 17 august, dată la care modelele observate ale vântului sunt mai favorabile”, a explicat compania Arianespace într-un comunicat .

Potrivit acestor modele, vântul va creşte în intensitate zilele următoare şi nu se prevede o ameliorare înainte de 15 august, a precizat Arianespace.

”Vânturi nefavorabile o perioadă atât de lungă, e ceva inedit”, a precizat compania adăugând că amânările nu sunt asociate epidemiei de COVID-19 care afectează în prezent Guyana Franceză.

Răgazul va fi ”folosit pentru reîncărcarea bateriilor lansatorului şi a sateliţilor, în toate condiţiile de siguranţă necesare”, a detaliat Arianespace.

Misiunea VV16 este deosebit de importantă pentru Europa, care va efectua prima sa lansare a unui zbor de grup (”risdeshare”) pentru a plasa pe orbita joasă o serie de sateliţi de mici dimensiuni.

”Grupul” este format din şapte sateliţi mici (cântărind între 15 şi 150 de kilograme), dar şi din 46 de nano-sateliţi, dintre care unii – de mărimea unei cutii de pantofi – nu cântăresc decât 300 de grame. Domeniile lor de aplicare variază, de la observarea Pământului, la meteorologie şi telecomunicaţii.

Alte rachete, în special cele ale companiei americane SpaceX, au fost deja lansate pe această piaţă nouă care se dezvoltă cu viteză maximă, foarte populară în rândul clienţilor datorită costurilor reduse.

”Acesta este primul charter spaţial”, a declarat Stéphane Israël, preşedinte executiv al Arianespace, la RTL. ”Vom standardiza accesul în spaţiu pentru sarcini utile mici care vor putea ‘lua metroul în loc să ia un taxi individual'”, a explicat pentru AFP Daniel Neuenschwander, director pentru de transporturi spaţiale în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

Vega, o rachetă fabricată în Italia şi prezentată drept ”sora mai mică” a lui Ariane, a înregistrat un eşec în vara anului 2019, ceea ce a dus la distrugerea sa, ca măsură de precauţie.

Zborul Ariane 5, planificat la data de 28 iulie, spre orbita geostaţionară în beneficiul Intelsat şi BSAT, este confirmat, a precizat Arianespace.

Cele mai citite

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....
Ultima oră
Pe aceeași temă