22.1 C
București
sâmbătă, 29 iunie 2024
AcasăSportZgonea: Din cauza lui Băsescu va trebui să fac reduceri de personal

Zgonea: Din cauza lui Băsescu va trebui să fac reduceri de personal

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că din cauza preşedintelui Traian Băsescu care retrimite la Parlament Statutul senatorilor şi deputaţilor are un deficit de cheltuieli de personal de 13 milioane de lei, scrie Agerpres.

Drept consecinţă, Valeriu Zgonea a precizat că trebuie să facă reduceri de personal în rândurile funcţionarilor publici.

“De când ne jucăm cu Statutul deputatului şi senatorului, Camera Deputaţilor are un deficit pe cheltuieli de personal de 13 milioane RON pe care eu nu-i dau la rectificare, l-am informat şi pe dl. prim-ministru. Mulţumită d-lui preşedinte, va trebui să fac reduceri de personal. Nu am ce să fac, pe parlamentari nu pot să-i dau afară. Angajaţii, femei de serviciu, tehnicienii, cei care lucrează la întreţinerea Camerei Deputaţilor nu pot fi eliberaţi din funcţii, doar funcţionarii publici. Din 730 bănuiesc că vor ajunge undeva la 450-500. Dacă mai stăm un pic, o să ajungem la 350”, a spus Zgonea duminică într-o conferinţă de presă la Ruse, în Bulgaria.

Citeşte şi Statutul parlamentarilor, adoptat de plenul reunit al Camerelor. A treia oară cu noroc?

În opinia acestuia, nu este normal să existe o verificare a acestui document “şi să trimiţi doar două opinii, după care după trei luni să vii cu o a treia opinie”, timp în care nici DNA, nici Parchetul General, nici ANI nu au atacat această zonă.

“Nu vreau să comentez. O parte dintre instrumente sunt corecte, pentru că nu trebuia să scriem în statut despre problema miniştrilor, e o chestiune de regulament. (…) Cealaltă chestiune nu vreau să o comentez, las Curtea Constituţională să decidă. Din punctul nostru de vedere, sunt chestiuni obligatorii pentru că erau scrise în MCV, rezultatul e simplu: Mecanismul nu mai critică Parlamentul României, ci cere doar introducerea unui Cod de conduită. Suntem la cinci luni de zile şi avem pierderi de 13 milioane RON cheltuieli cu personalul”, a mai spus preşedintele Camerei Deputaţilor.

Cele mai citite

După Portugalia – Georgia, Kovesi are ce ancheta la EURO

Ilustrație: Marian Avramescu Procurorul șef european, Laura Codruța Kovesi, a stârnit emoțiile echipelor puse pe blaturi, prin prezența sa în tribune la Turneul Final...

Liderii UE o aleg pe Ursula von der Leyen pentru un al doilea mandat la șefia Comisiei

Liderii Uniunii Europene au convenit să o nominalizeze pe Ursula von der Leyen din Germania pentru un al doilea mandat de cinci ani în...

Prins în ce comercializa droguri pe raza municipiului Odorheiu Secuiesc

La data de 28 iunie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Harghita, au dispus...
Ultima oră
Pe aceeași temă