Biroul permanent al Camerei Deputaţilor l-a repartizat, marţi, pe fostul preşedinte al forului Valeriu Zgonea, acum deputat neafiliat, la Comisia pentru drepturile omului, iar locul lui din Comisia pentru afaceri europene va fi luat de liderul grupului PSD, Florin Pâslaru, informează Agerpres.
„Conform propunerii din partea grupului PSD privind componenţa Comisiei pentru afaceri europene, aici intră domnul Florin Pâslaru în locul domnului Valeriu Zgonea. S-a stabilit în legătură cu locurile care erau disponibile la trei comisii, cea pentru drepturile omului, administraţie şi industrii, pentru deputaţii neafiliaţi, s-a stabilit că deputatul neafiliat, domnul Zgonea, intră la Comisia pentru drepturile omului întrucât la drepturile omului au fost cele mai puţine locuri ocupate. E ceva normal, care trebuia stabilit. Biroul permanent este cel care stabileşte comisiile pentru deputaţii neafiliaţi”, a spus secretarul Camerei Niculae Mircovici la finalul şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.