Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, luni, după BPN, că „este o chestiune de ore” ca anunţul privind desemnarea unui nou premier să fie făcut, menţionând că PDL are mai multe variante, dar decizia va fi luată după dicsuţiile cu preşedintele Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni, potrivit Mediafax.
Voinescu a precizat, referitor la viitorul premier, că PDL optează pentru o soluţie „care strânge voinţa politică a coaliţiei” şi că „mizează pe o susţinere largă în Parlament”.
„E o chestiune de ore ca anunţul să fie făcut” a spus vicepreşedintele PDL.
Sever Voinescu a arătat că PDL trebuie să opteze pentru o soluţie care să strângă voinţa politică a coaliţiei şi a apreciat că democrat-liberalii mizează pe o susţinere pargă a Parlmaentului.
„Trebuie să optăm pentru o soluţie care strânge voinţa politică a coliţiei. Orice guvern se votează în Parlament”, a spus Sever Voinescu.
El a susţinut că „este prematur” să vorbească despre nume pentru noul premier.
„Ne-am gândit la câteva variante, pe care le vom discuta cu preşedintele la Cotroceni. Suntem în etapa constituţională de consultare cu preşedinte”, a precizat Sever Voinescu, adăugând că este foarte probabil ca până al sfârşitul zilei preşedintele să desemneze o persoană pentru postul de premier care să formeze un nou guvern.
Sever Voinescu a evitat să precizeze dacă printre variantele pe care le-au discutat democrat-liberalii la şedinţa BPN se află tehnocraţi sau membri ai PDL.