Parlamentarii PDL şi chiar unii dintre miniştri i-au luat din nou în vizor pe outsiderii Sebastian Vlădescu şi Mihai Şeitan. Şeful Finanţelor, Sebastian Vlădescu, şi-a atras antipatii de data asta din partea colegilor de Cabinet, nemulţumiţi de cum arată bugetele lor după rectificarea aprobată miercuri. Membrii Guvernului consideră, potrivit surselor, că prim-ministrul ar trebui să aibă ultimul cuvânt în alocarea banilor, nu Ministerul Finanţelor, întrucât aceasta ar fi o decizie politică. Lipsit de susţinerea politică a vreunui partid, Vlădescu rămâne astfel printre cei mai contestaţi miniştri, numele lui figurând constant în topul remaniabililor. Şi ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a fost printre cei nominalizaţi pentru remaniere, mai multe dintre declaraţiile sale fiind contradictorii cu cele ale prim-ministrului. Şeitan a oferit şi ieri un exemplu de incoerenţă. În timp ce el a dat asigurări că în 2011 salariile bugetarilor vor creşte cu 10%, ministrul Internelor, Vasile Blaga, a fost mult mai rezervat în previziuni. Întrebat dacă la anul bugetarii îşi vor primi lefurile întregi, Blaga a spus: „La această întrebare şi cineva mult mai pregătit decât mine şi cu o influenţă mondială, preşedintele Obama, nu va putea răspunde”. De altfel, o parte din pedeliştii care au cerut insistent înlocuirea lui Şeitan şi a altor miniştri şi-au reluat solicitarea în şedinţa de luni noapte a conducerii PDL. Iar ieri, deputatul Mihail Boldea a ameninţat că va vota moţiunea de cenzură a PSD dacă Emil Boc nu-i va schimba pe „incompetenţi”. Pe lista deputatului: Mihai Şeitan, Vasile Blaga, Radu Berceanu şi Adriean Videanu.