10 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSportUPDATE: Ponta o propune la Ministerul Educaţiei pe Ecaterina Andronescu, declarată incompatibilă

UPDATE: Ponta o propune la Ministerul Educaţiei pe Ecaterina Andronescu, declarată incompatibilă

UPDATE: Întrebat de jurnalişti ce decizie va lua în cazul unei eventuale incompatibilităţi a Ecaterinei Andronescu legat de postul de ministru, Ponta a răspuns că aceasta va părăsi postul de ministru dacă va exista o hotărâre definitivă de condamnare, relatează Mediafax.

„Ştiu că nu s-a redactat hotărârea şi că urmează să se judece în recurs. Când există o hotărâre definitivă, la fel ca şi în cazul ministrului Culturii, Mircea Diaconu, dacă este de achitare, rămâne, dacă este de condamnare, părăsesşte funcţia”, a spus Ponta.

Inspectorii de integritate au mai constatat că din 2004 Andronescu este rector la UPB, din 19 decembrie 2008 senator, iar în prezent exercită funcţia de vicepreşedinte al Partidului Social Democrat.

 

Premierul Victor Ponta a anunţat că va înainta Preşedinţiei propunerea de numire a Ecaterinei Andronescu în postul de ministru al Educaţiei, în condiţiile în care interimatul lui Liviu Pop la conducerea ministerului expiră, relatează Mediafax.

Ecaterina Andronescu a fost declarată incompatibilă de Curtea de Apel Bucureşti, după ce Agenţia Naţională de Integritate a înaintat dosarul în instanţă. Andronescu a fost în acelaşi timp rector, parlamentar şi vicepreşedinte al unui partid politic (PSD), lucru interzis de Legea Educaţiei.

Liviu Pop a declarat că vineri predă mandatul de ministrul al Educaţiei, întrucât îi expiră interimatul.

El a spus că nu a avut nicio discuţie cu premierul Victor Ponta privind numirea unui titular la Ministerul Educaţiei.

Premierul Victor Ponta declara, în 25 iunie, că va face numirea la Ministerul Educaţiei „zilele acestea”, el arătând că doreşte să discute cu ministrul interimar Liviu Pop şi cu Ecaterina Andronescu despre stadiul procedurilor referitoare la bacalaureat şi la testele naţionale.

Primul ministru anunţa recent că după o discuţie cu Ecaterina Andronescu şi cu Liviu Pop, va trimite în scris preşedintelui propunerea ca aceasta să preia portofoliul Educaţiei.

„Doamna Andronescu este propunerea noastră pentru funcţia de ministru al Educaţiei. Cele 45 de zile de interimat ale ministrului Pop expiră pe 30 iunie. Din punctul meu de vedere, domnul Pop a făcut o muncă extraordinară într-o perioadă foarte grea, examene de bacalaureat în special. Aştept de la domnia sa să finalizeze toate procedurile, în aşa fel încât când îi predă doamnei Andronescu mandatul să nu apară iarăşi o problemă de coordonare. Decizia este luată”, a spus Victor Ponta.

Liviu Popa a fost numit interimar la conducerea Ministerului Educaţiei în 15 mai, după ce Ioan Mang şi-a dat demisia în urma acuzaţiilor de plagiat.

 

Cele mai citite

Nicușor Dan explică de ce a ales să poarte cravată când și-a anunțat candidatura la președinție

Nicușor Dan a declarat marți seara că a decis să poarte cravată în mod intenționat, pentru că așa este „identificat” ca președinte. Întrebat, marți seara,...

Nicușor Dan nu e mulțumit de activitatea principalilor procurori ai României

Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei şi candidat independent la alegerile prezidenţiale de anul viitor, a declarat că nu este deloc mulţumit nici de...

Dominic Fritz nu vrea ca Iohannis să-l numească tot pe Ciolacu premier

Vicepreşedintele USR Dominic Fritz afirmă că nu s-a discutat, la întâlnirile dintre partidele pro-europene la care el a fost prezent, despre ideea ca Marcel...
Ultima oră
Pe aceeași temă