12.8 C
București
joi, 20 martie 2025
AcasăȘtirile zileiCritici la adresa organizatorilor Australian Open după acordarea unui wildcard Simonei Halep

Critici la adresa organizatorilor Australian Open după acordarea unui wildcard Simonei Halep

Decizia de a-i permite româncei să joace în calificările turneului din 2025 a generat controverse, cu fanii împărțiți între nemulțumire și recunoștință.

Organizatorii Australian Open au fost criticați intens după ce au anunțat că îi oferă Simonei Halep un wildcard pentru calificări la ediția din 2025, care se va desfășura între 12 și 26 ianuarie. Simona Halep, fost număr 1 mondial și dublă campioană de Grand Slam, revine în circuit după o suspendare pentru dopaj și este clasată în prezent pe locul 877 WTA.

Decizia care a divizat fanii

Mesajul oficial al organizatorilor, „Grand Slam fericit, Simona Halep! Ne vedem curând la Australian Open 2025”, a stârnit reacții variate în mediul online. Mulți fani s-au arătat nemulțumiți de faptul că românca nu a primit un wildcard pentru tabloul principal, invocând palmaresul său impresionant și contribuția adusă tenisului.

Printre comentariile critice se numără:

  • „Trebuia să fie pe tabloul principal! Simona a fost finalistă aici, fost număr 1 mondial și de două ori campioană de Grand Slam.”
  • „Această decizie servește doar ca publicitate pentru organizatori.”

În același timp, mulți alți fani au lăudat decizia de a-i permite româncei să participe, mulțumind organizatorilor pentru gest:

  • „Mulțumesc, Australian Open! E o decizie corectă.”
  • „Australian Open, nu ai uitat-o pe Simona. Mulțumim pentru șansa oferită!”

Reacția Simonei Halep

Simona Halep a exprimat recunoștință pentru oportunitatea de a reveni la Melbourne, un turneu care i-a oferit numeroase momente importante în carieră.

„Gândul de a reveni în Australia după trei ani este interesant și sunt foarte recunoscătoare turneului pentru această oportunitate. Am lucrat din greu pentru a mă pregăti pentru sezonul 2025”, a declarat Halep.

Românca a participat ultima dată la Australian Open în urmă cu doi ani și are un palmares solid la acest turneu: finalistă în 2018, semifinalistă în 2020 și sfert-finalistă în 2014, 2015 și 2021.

Un început dificil pentru revenirea în circuit

După suspendarea sa, Halep a disputat un singur meci oficial în acest an, la turneul WTA250 de la Hong Kong, unde a fost eliminată în primul tur. Australian Open reprezintă o nouă șansă pentru sportiva de 33 de ani de a-și relansa cariera, începând cu calificările.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Guvernul a aprobat finanțarea pentru noul stadion Dinamo! Mai există un singur obstacol înainte de începerea lucrărilor

Dinamo a primit o veste importantă privind construirea noii arene. Finanțarea pentru stadion este asigurată, iar proiectul intră în faza decisivă. Bugetul pentru noul stadion...

Rapid a transferat un portar de urgență! Dinu Moldovan vine să-l înlocuiască pe accidentatul Aioani

Giuleștenii au fost nevoiți să aducă rapid un portar după accidentarea lui Marian Aioani. Rapid l-a ales pe Dinu Moldovan, un goalkeeper cu experiență,...

Oamenii Moscovei din Republica Moldova implicați în mitingul de susținere a lui Călin Georgescu din 26 martie

O manifestație convocată pe 26 martie la București de partidul AUR pentru Călin Georgescu este speculată de Kremlin, care și-a pus politicienii pro-ruși de...
Ultima oră
Pe aceeași temă