32.7 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăPoliticăNicușor Dan nu e mulțumit de activitatea principalilor procurori ai României

Nicușor Dan nu e mulțumit de activitatea principalilor procurori ai României

Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei şi candidat independent la alegerile prezidenţiale de anul viitor, a declarat că nu este deloc mulţumit nici de procurorul general de acum, nici de procurorul DNA, potrivit Observator Antena 1.

„Nu sunt deloc mulţumit, ca cetăţean, nici de procurorul general de acum, nici de procurorul-şef al DNA pentru că vedem zone întregi de corupţie. Avem corupţie, toată lumea o vede, dar nu avem niciun corupt. Pe de altă parte vedem resurse alocate pe cazuri derizorii cum e cazul doctorului Tătaru care a luat o găină. Nu zic că trebuia să o ia, dar spun că în momentul în care tu ai nişte zone mari de corupţie trebuie să-ţi canalizezi eforturile acolo unde ele sunt importante”.

Edilul general al Capitalei a declarat că nu este mulţumit nici de activitatea DIICOT, dar a precizat că acolo „pare că este o structură ceva mai profesionistă decât Parchetul General şi DNA. Dacă vorbim de DIICOT, noi avem de doi ani o agenţie şi o strategie anti-drog care nu dă rezultate”.

Desfășurarea alegerilor din primul tur un eșec SRI și SIE

Întrebat dacă ar schimba conducerea SIE, Nicuşor Dan a răspuns: „Eu cred că ce s-a întâmplat la alegerile din primul tur e un eşec al serviciilor şi SRI şi SIE. Ne-am trezit cu un fenomen pe care aceste instituţii nu le-au prevenit. Aţi primit informaţii care să vă pregătească? Nu am primit ceva de felul ăsta, din când în când ca primar mai primesc chestiuni legate de ameninţări teroriste”.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a anunţat, luni seara, candidatura la alegerile prezidenţiale, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul Primăriei Capitalei. ”Vă anunţ că intenţionez să candidez la alegerile prezidenţiale din 2025”, a declarat edilul. El a mai spus că va candida independent şi că este deschis la discuţii cu partidele proeuropene pentru susţinerea acestei candidaturi.

Nicușor Dan: Bucureștiul va avea de câștigat, dacă voi fi președinte

Primarul Capitalei a afirmat că bucureștenii așteaptă o reformă administrativă, indiferent cine va fi primar
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, și-a anunțat, luni seară, candidatura independentă la alegerile prezidențiale din 2025, susținând că ar putea fi mai util țării din cea mai importantă funcție în stat, decât din cea de edil.

Invitat în emisiunea „România în Direct” de la Europa FM, Nicușor Dan a declarat că Bucureștiul ar beneficia indirect de pe urma implementării reformei administrative la nivel național:
„Sunt absolut convins că Bucureștiul are de câștigat, dacă în România se face acea reformă administrativă pe care oamenii o așteaptă, indiferent de cine o să fie primar”, a spus edilul, răspunzând întrebărilor ascultătorilor, scrie Hotnews.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ministerul Finanțelor reduce împrumuturile programate în august. Statul vrea să atragă 7,2 miliarde de lei de la bănci

Ministerul Finanțelor intenționează să împrumute în luna august 2026 suma de 7,2 miliarde de lei de la băncile comerciale, potrivit prospectelor de emisiune publicate...

Nazare, după decizia Fitch: România își păstrează ratingul de investiții. Instabilitatea politică rămâne principalul risc

România își păstrează calificativul în categoria recomandată investițiilor, însă a trecut „la limită” un test esențial pentru credibilitatea economică, a transmis ministrul interimar al...

Iași reduce iluminatul public pe timpul nopții, după instituirea stării de alertă în energie

Edilul a precizat că restricțiile vor fi aplicate în mod egal în toate cartierele orașului, pentru a evita orice diferență de tratament între zonele...
Ultima oră
Pe aceeași temă