„Suntem încântaţi să anunţăm că Hanoi-ul va găzdui un Grand Prix de Formula 1. De când ne-am implicat în acest sport, în 2017, am discutat despre dezvoltarea unor noi oraşe de destinaţie, pentru a mări atractivitatea Formulei 1, iar Marele Premiu al Vietnamului este o realizare a acestei ambiţii”, a declarat Chase Carey, preşedintele şi directorul executiv al Formulei 1.
Contractul semnat de cele două părţi se întinde pe mai mulţi ani, iar Grand Prix-ul vietnamez va debuta în 2020 „cu o cursă palpitantă pe străzile din inima oraşului” Hanoi, se precizează într-un comunicat dat publicităţii miercuri de oficialii „Marelui Circ”.
Vietnamul devine astfel prima nouă destinaţie pentru Formula 1, după ce grupul Libery Media a preluat controlul acestui acestei competiţii, în cursul anului trecut.