1.3 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSportUn ciudat scandal diplomatic pe filiera… chinezo-chineză. Vezi reacţia Ambasadei Chinei

Un ciudat scandal diplomatic pe filiera… chinezo-chineză. Vezi reacţia Ambasadei Chinei

Patru deputaţi români au pus în pericol relaţiile bilaterale România-China, după ce au făcut o vizită în Taiwan, în condiţiile în care România nu recunoaşte Taipei-ul şi încearcă să îşi consolideze relaţia cu China. Ca reacţie imediată, Ministerul Afacerilor Externe i-a retras paşaportul de serviciu lui Remus Cernea, unul din deputaţii care au vizitat Taiwan-ul.

Citeşte şi REACŢIA Ambasadei Chinei: Parlamentarii români să trateze cu mare precauţie contactele cu Taiwanul

Ambasada Chinei la Bucureşti a reacţionat, vineri, la o zi de la izbucnirea scandalului diplomatic privind vizita celor patru parlamentari români în Taiwan şi a precizat că doreşte ca situaţia să nu se repete, întrucât o situaţie similară ar dăuna relaţiilor dintre România şi China.

Camera Deputaţilor:  Deplasarea nu a avut caracter oficial

După ce presa a relatat că patru deputaţi – Remus Cernea, independent, social-democraţii Ninel Teia şi Ovidiu Iane şi democrat-liberalul Costică Canacheu – au fost zilele acestea într-o vizită în Taiwan pe bani publici, atât Ministerul Afacerilor Externe, cât şi PSD s-au delimitat de acţiunile politicienilor şi au reiterat importanţa relaţiilor speciale de cooperare cu Republica Populară Chineză. În urma izbunirii scandalului, MAE a dispus măsuri pentru retragerea  paşaportului de serviciu utilizat de unul dintre membrii delegaţiei menţionate.

Cei patru deputaţi nu au fost într-o vizită oficială în China, iar  cheltuielile nu au fost suportate din  bani publici, a precizat Camera Deputaţilor într-un comunicat de presă.”Deplasarea efectuată în Taiwan de către deputaţii români nu a avut un caracter oficial şi nu a fost aprobată de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. Dat fiind caracterul privat al deplasării, efectuate în timpul vacanţei parlamentare, Camera Deputaţilor nu a suportat cheltuielile aferente acestei vizite pentru parlamentarii români”.

MAE reiterează importanţa relaţiilor de cooperare cu Republica Populară Chineză

Pe de altă parte, MAE atrage atenţia, într-un comunicat remis redacţiei, că „dezavuează deplasările unor reprezentanţi ai statului român, inclusiv parlamentari, care prezintă aparenţa unor misiuni oficiale, în zone precum Taiwan, care nu au fost recunoscute de statul român” şi că „toate instituţiile statului trebuie să respecte cu stricteţe natura relaţiilor bilaterale cu R.P. Chineză”.

Ministerul Afacerilor Externe reafirmă poziţia României privind respectarea principiului „o unică Chină” („one China policy”) şi reiterează totodată importanţa relaţiilor speciale de cooperare cu Republica Populară Chineză. Pornind de la acest principiu, Ministerul Afacerilor Externe subliniază faptul că toate instituţiile statului trebuie să respecte cu stricteţe natura relaţiilor bilaterale cu R.P. Chineză. MAE dezavuează deplasările unor reprezentanţi ai statului român, inclusiv parlamentari, care prezintă aparenţa unor misiuni oficiale, în zone precum Taiwan, care nu au fost recunoscute de statul român. În continuare, acest lucru va fi reiterat tuturor instituţiilor româneşti, în mod oficial, de către Ministerul Afacerilor Externe în perioada următoare. Potrivit legii, deplasările în nume personal sau informale nu pot fi efectuate utilizând documente de călătorie emise de statul român, atestând calităţi oficiale, precum paşaportul diplomatic sau de serviciu”, se arată în comunicatul MAE.

De asemenea, ministrul  Titus Corlăţean a dispus măsuri pentru „retragerea paşaportului de serviciu utilizat de unul dintre membrii delegaţiei menţionate, în vederea anulării potrivit dispoziţiilor legale în materie (respectiv art. 14, al. 3 din Legea 248 /2005), având în vedere faptul că acesta nu mai deţine calitatea necesară utilizării acestui tip de document”.

Cei patru au pus în dificultultate relaţiile României cu China, a explicat şeful secţiei de Externe al României libere, Cristian Câmpeanu. Până în anii ’70, Taiwan-ul a fost reprezentanta Chinei la ONU, însă, odată cu dezgheţarea relaţiilor dintre China şi Naţiunile Unite, China continentală şi-a recăpătat statutul de mare putere şi a fost reprezentată la ONU de Beijing. De asemenea,  în urma Războiului Civil Chinez, relaţiile dintre Republica Populară Chineză şi Taiwan au fost întrerupte.

Cernea: Vreau ca între România şi Taiwan să fie raporturi economice

După ce MAE i-a retras paşaportul de serviciu, întrucât nu mai este consilier al premierului Ponta, conform unor surse oficiale citate de Mediafax, Cernea a declarat că îşi doreşte raporturi economice între România şi Taiwan.

„Ştiu foarte bine unde am plecat. Vreau ca între România şi Taiwan să fie raporturi economice”, a declarat Cernea, într-o intervenţie la Realitatea TV.

Totodată, Remus Cernea a precizat, pentru Mediafax, că a fost invitat în vizita respectivă de reprezentantul economic al Taiwanului de la Bratislava, care a şi acoperit costurile deplasării. 

„Tocmai iniţiasem procedurile pentru a-mi face un paşaport diplomatic chiar înainte de plecarea în Taiwan. O să-mi fac zilele următoare paşaport diplomatic. În legătură cu scandalul declanşat, mă aştept şi îmi doresc ca această temă să fie tratată cu raţionalitate, înţelepciune şi pragmatism de către autorităţile române, în sensul de a stabili relaţii de colaborare economice în viitor cu Taiwan. 16 ţări membre UE au reprezentanţe economice ale Taiwanului, iar Uniunea Europeană de asemenea are o reprezentanţă la Taipei, iar China în 2010 a semnat un acord economic cu Taiwanul”, a explicat Remus Cernea.

Citeşte şi Remus Cernea: Nu este exclus să fac o vizită şi în Kosovo

Şi democrat-liberalul Costică Canacheu a precizat că nu a fost o vizită oficială, ci una de documentare. „Nu am solicitat mandat din partea Camerei Deputaţilor pentru că nu era o vizită în cadru parlamentar. (…) Vizita a fost făcută la invitaţia reprezentantului economic al Taiwanului la Bratislava, pe care l-am întâlnit şi la Bucureşti. În urma mai multor discuţii a rezultat că ar fi oportună o deplasare pentru a înţelege mai bine realităţile, situaţia Taiwanului după acordul semnat în 2010 între Republica Populară Chineză şi Taiwan. Am fost patru parlamentari care am avut discuţii şi la Bucureşti, şi în Taiwan”, a precizat Canacheu, pentru Mediafax.

PSD: Conducerea PSD nu a fost informată cu privire la această deplasare

Pe de altă parte, şi Partidul Social-Democrat se delimitează de acţiunile celor doi deputaţi PSD şi transmite că cei doi parlamentari nu au avut mandat în Taiwan din partea partidului. „Vizita celor doi deputaţi a fost una neoficială, iar conducerea PSD nu a fost informată cu privire la această deplasare. Cei doi deputaţi s-au deplasat în Taiwan fără a avea niciun mandat din partea Partidului Social Democrat. Reamintim că deputaţii s-au deplasat fără niciun fel de resursă financiară din partea statului român sau a Parlamentului României”.

Totodată, PSD  a precizat că „regretă situaţia” şi „se delimitează de deplasarea celor doi deputaţi, pe care o consideră cel puţin inoportună, în contextul relaţiilor excelente pe care PSD şi România le au cu Republica Populară Chineză, relaţii reafirmate cu ocazia vizitei oficiale a premierului Victor Ponta, preşedintele PSD, la Beijing”.

Citeşte şi Ponta vrea să încheie un parteneriat strategic cu China

În urmă cu o lună, premierul Victor Ponta a efectuat o vizită oficială în China, cu scopul de a încheia un parteneriat strategic cu Beijing-ul.

„Ne-am dori – anul viitor sunt 65 de ani de relaţii diplomatice – să avem un parteneriat strategic şi cu China. Un asemenea parteneriat strategic presupune multe domenii, pornind de la colaborarea politică, evident cea economică care este cea de substanţă, dar şi culturală, educaţie şi alte domenii”, declara, premierul, în 2 iulie, la Beijing.

Cele mai citite

Elon Musk elogiază dronele și-i numește „idioți” pe producătorii de avioane pilotate

Elon Musk a criticat dur programul de avioane de luptă F-35 al Pentagonului, numindu-i „idioți” pe producătorii care încă dezvoltă avioane pilotate, în ciuda...

Hezbollah a lovit cu drone câteva „ţinte militare sensibile” la Tel Aviv

Hezbollahul libanez a declarat că a lansat marţi seară drone asupra "unor ţinte militare sensibile" la Tel Aviv, după atacuri israeliene mortale la Beirut...

Ilie Bolojan s-a înțeles cu Marcel Ciolacu: Guvernul va funcționa până la final fără să mai angajeze cheltuieli viitoare

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, spune că a vorbit cu premierul Marcel Ciolacu astfel încât să fie asigurată guvernarea până la final, însă...
Ultima oră
Pe aceeași temă