4.8 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSportTheodor Paleologu: Ar fi grozav ca Tăriceanu să fie URMĂTORUL PREMIER

Theodor Paleologu: Ar fi grozav ca Tăriceanu să fie URMĂTORUL PREMIER

Deputatul PDL Theodor Paleologu mărturiseşte că ar fi încântat de posibilitatea ca fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu, să fie numit din nou în funcţia de şef al Executivului. Pe de altă parte, liderul PDL continuă: „Mă tem că nu aşa va fi”.

Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Paleologu a făcut un scenariu a ceea ce ar urma să se întâmple după alegerile din 9 decembrie. Fără să încerce să îndulcească lucrurile, democrat-liberlalul scrie că se aşteaptă la ce e mai rău.

„Eu cred din ce în ce mai mult în ‘the worst case scenario’: prin redistribuire USL va avea peste 50% din mandate şi va forţa numirea lui Ponta că prim-ministru. Băsescu fie acceptă această umilinţă, fie reacţionează, caz în care va fi din nou suspendat, iar România va intra pe mână celor doi iresponsabili, plagiatorul instabil şi psihopatul incapabil. Sigur, îşi vor rupe gâtul în scurtă vreme, dar pagubele vor fi imense”, potrivit lui Paleologu.

Textul lui Paleologu a născut comentarii în rândul cititorilor, astfel că unul dintre ei s-a declarat convins că următorul premier va fi Călin Popescu Tăriceanu: „Cu toţii ştim că următorul prim-ministru va fi Călin Popescu TĂRICEANU, cel care împreună cu onorevole Chiliman va defecta cu o parte din activul de parlamentari PNL fideli şi vor formă un guvern, exotic, împreună cu ARD”.

Chiar dacă acest scenariu l-a încântat pe Paleologu, democrat-liberalul nu crede că se va întâmpla aşa ceva: „Ar fi grozav să aveţi dreptate în privinţă viitorului prim-ministru. Dar mă tem că nu aşa va fi”.

Citeşte şi:

Antonescu: Dacă Băsescu nu-l numeşte pe Ponta premier, îl suspendăm

În emisiunea „După 20 de ani”, a postului Pro TV, Crin Antonescu a avertizat că Traian Băsescu va fi suspendat din nou după alegerile parlamentare dacă nu îl va numi premier pe Victor Ponta, în ipoteza în care USL câştigă alegerile.

Amintim că Traian Băsescu, în discursul de după decizia de suspendare a sa din funcţie de către Parlament, a atras atenţia că, în cazul în care va reveni la Cotroceni, nu îi va mai acorda niciodată mandatul de premier lui Victor Ponta, chiar dacă USL câştiga alegerile din toamnă.

Cele mai citite

Optimism în echipa României înainte de Billie Jean King Cup! „Putem avea visuri mari”

România se pregătește pentru turneul final al Billie Jean King Cup, iar căpitanul Horia Tecău și jucătoarele sunt motivați să obțină rezultate remarcabile. Echipa națională...

Tânărul talent al lui Real Madrid, Marc Cucalon, se retrage din fotbal la doar 19 ani, din cauza unei infecții neașteptate!

Considerat una dintre marile speranțe ale academiei Real Madrid, Marc Cucalon își încheie cariera prematur din cauza unei infecții rare. Marc Cucalon, tânărul mijlocaș de...

Salariile din outsourcing cresc cu 7% în 2024, dar ritmul încetinește

Companiile din sectorul de outsourcing au înregistrat o creștere salarială de 7% în acest an, conform datelor de la Asociația Business Service Leaders (ABSL)...
Ultima oră
Pe aceeași temă