28.3 C
București
joi, 10 iulie 2025
AcasăEconomieRomânia, pe locul șapte în UE la valoarea producției agricole, în contextul...

România, pe locul șapte în UE la valoarea producției agricole, în contextul unui declin la nivel european

România, alături de alte șase țări, a contribuit la 76,5% din valoarea agricolă totală a producției în UE

Valoarea producției agricole a Uniunii Europene a scăzut în 2023, cu 1,5% față de anul precedent, ajungând la 537,1 miliarde de euro, conform datelor Eurostat, publicate miercuri. Totuși, România se numără printre cele 10 țări membre ale UE care au înregistrat o creștere a valorii producției agricole în 2023, în contrast cu tendința generală de scădere, de pe continent.

Scăderea la nivelul UE a pus capăt unei creșteri continue a producției agricole, începută în 2010. Acum vorbim despre reduceri ale volumului de producție (minus 2,3%) și o ușoară creștere a prețurilor nominale ale bunurilor și serviciilor agricole (+ 0,8%), scrie Agerpres.

România, alături de țări precum Ungaria, Slovacia, Franța și Belgia, a reușit să crească valoarea producției agricole, ocupând locul șapte în UE cu o valoare totală de 22,2 miliarde de euro. Cele mai mari creșteri anuale au fost înregistrate în Ungaria (+26%) și Slovacia (+12%).

La nivelul Uniunii, producția agricolă a fost dominată de culturi agricole (51% din valoare, 273,6 miliarde de euro, în scădere cu 6% față de 2022) și sectorul creșterii animalelor (39,9% din valoare, 214,3 miliarde de euro, în creștere cu 2%). Patru state membre, Franța, Germania, Italia și Spania, au realizat 57,8% din valoarea totală a producției agricole europene.

România, alături de alte șase țări, a contribuit la 76,5% din valoarea agricolă totală a producției a Uniunii în 2023, consolidându-și rolul de contributor important în agricultura europeană, potrivit Eurostat.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Franța și Marea Britanie își coordonează descurajarea nucleară pentru apărarea Europei

Franța și Regatul Unit au anunțat o modificare semnificativă a doctrinei lor nucleare, convenind să își coordoneze politicile de descurajare pentru a răspunde eventualelor...

Marea Britanie anunță că va livra Ucrainei circa 5000 de rachete de apărare antiaeriană ale companiei Thales

Guvernul britanic a anunțat joi un nou acord cu Ucraina pentru livrarea a 5.000 de rachete de apărare antiaeriană care vor fi produse de...

Sinaia sub asediul naturii: 55 de intervenții, 16 răniți și pagube însemnate

În zona montană, la Cota 2000, au fost surprinse de furtună 3 persoane care s-au adăpostit la refugiul de pe munteDupă furtuna violentă care...
Ultima oră
Pe aceeași temă