25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportTenisSorana Cîrstea, după meciul de poveste de la Dubai: „E cea mai...

Sorana Cîrstea, după meciul de poveste de la Dubai: „E cea mai mare revenire din cariera mea”

După ce s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Dubai, după un meci de poveste, Sorana Cîrstea a declarat că victoria reuşită în faţa cehoaicei Marketa Vondrousova reprezintă cea mai mare revenire din cariera sa.

„Cred că e cea mai mare revenire din cariera mea”, a declarat Cîrstea imediat după meciul câștigat în fața jucătoarei de pe locul opt mondial.

„Ca să fiu sinceră, la set şi 5-1, nu mă mai gândeam la victorie. Mă gândeam ca măcar să fie frumos pentru public, să lungesc meciul un pic mai mult şi să le ofer un tenis mai frumos. Încă nu ştiu cum am reuşit să câştig”, a mai spus Cîrstea, citată de site-ul WTA.

Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Dubai, după o victorie de senzație obținută în fața cehoaicei Marketa Vondrousova, campioana en titre de la Wimbledon. Jucătoarea noastră s-a impus în trei seturi, cu 2-6, 7-6 (7/1), 6-2, la capătul unui meci care a durat două ore şi 41 de minute.

Clasată pe locul 22 WTA, Sorana Cîrstea a învins-o pe Vondrousova, jucătoare din Top 10, după ce a fost condusă cu 1-0 la seturi și 5-1 în setul secund. Mai mult, românca a salvat nu mai puțin de șase mingi de meci.

În penultimul act, Sorana o va înfrunta pe italianca Jasmine Paolini, care a beneficiat, joi, de retragerea adversarei sale, kazaha Elena Rîbakina.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă