Novak Djokovic s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Grand Slam de la Wimbledon, după ce l-a învins pe polonezul Hubert Hurkacz, în patru seturi, scor 7-6 (8/6), 7-6 (8/6), 5-7, 6-4, într-un meci ce fusese întrerupt duminică din cauza orei înaintate.
Favoritul numărul doi al competiției s-a calificat pentru a 14-a oară în carieră în sferturile de finală ale turneului londonez, după o partidă dificilă împotriva numărului 18 în clasamentul ATP.
Novak Djokovic luptă pentru cucerirea celui de-al optulea său titlu la Wimbledon, performanţă ce i-ar permite să egaleze recordul deţinut de elveţianul Roger Federer.
Duminică, arbitrul Gerry Armstrong a oprit partida la ora locală 22:35 (0:35 ora României), pentru că era puţin probabil ca jocul dintre cei doi să se finalizeze înainte de ora limită stabilită de organizatorii de la All England Club (23:00) pentru încheierea programului zilnic de meciuri.
În sferturi, Djokovic îl va întâlni pe rusul Andrei Rublev, jucător aflat pe poziția a șaptea în ierarhia ATP.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!