3 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportTeama de alegatori

Teama de alegatori

Bogdan Olteanu pare sa o fi luat pe urma unui Ion Iliescu preocupat de “consens” si “liniste”. Totusi, cat a fost in putere, Ion Iliescu s-a straduit sa respecte, macar in aparenta, regulile jocului. Si in partid, si in afara lui, Iliescu a iesit de fiecare data “la bataie” cu riscul de a pierde. Nu a propus niciodata amanarea unor alegeri care nu-i conveneau, pretextand ca scena politica e tulburata. A facut-o insa tanarul liberal. Olteanu crede ca alegerile pentru Parlamentul European trebuie sa se desfasoare intr-un “cadru de campanie netulburat de conflicte politice” si propune amanarea lor. Poate pana la toamna vor inceta blestematele conflicte, presedintele va fi suspendat, iar poporul si partidele se vor prezenta in armonie la marea sarbatoare a desemnarii reprezentantilor in Parlamentul European.
Abia acum, cu un ochi pe sondaje, cu altul pe stadiul campaniei anti-Basescu, Bogdan Olteanu descopera vederea stereoscopica .Vede in spatiu si descopera ca exista legatura intre campania anti-Basescu si problemele PSD si PNL din sondaje. Alegerile europene sunt foarte aproape si risca sa dea imaginea exacta a pierderilor electorale suferite de PSD si PNL.
Dar solutia oferita de Bogdan Olteanu, amanarea alegerilor, este nedemocratica si paguboasa pentru PNL. Pare mai degraba sa ajute PSD, caci partidul lui Iliescu poate juca pana la toamna, de fatada, si rolul unui partid de opozitie depunand o mot iune de cenzura, care, oricum, nu va trece. Chiar in conditiile continuarii colaborarii fatise PSD-PNL, cel mai “deranjat” va fi electoratul PNL, sustinatorii PSD neavand nimic de obiectat.
Ludovic Orban a realizat ca propunerea de amanare a alegerilor aduce prejudicii PNL si l-a contrazis pe fostul sau contracanditat Bogdan Olteanu. PNL apare descumpanit, asa cum descumpanit a fost PD dupa demiterea lui Bodu. Pe 24 ianuarie, premierul s-a baricadat la guvern, in timp ce Basescu facea bai de multime la Iasi si la Focsani. Luni, “durii” liberali au gafat, oferind un armonios cor de lamentari, dupa ce PD a bagat divort si a anuntat ca merge singur la “euroalegeri”. O zi mai tarziu, Bogdan Olteanu a propus amanarea acestor alegeri si a intregit astfel imaginea unui partid nepregatit si nedoritor sa dea ochii cu electoratul.
Liberalii si pesedistii stiu ca miza interna e singura care va mobiliza alegatorii pentru alegerile europene. In unele tari ale “noii Europe”, electoratul s-a folosit de primele “euroalegeri” de dupa aderare pentru a-si penaliza politicienii. Occidentalii se folosesc si ei de orice ocazie si orice referendum privind diferite tratate europene pentru a transmite semnale clasei politice. Asa se va intampla si in Romania, fie ca vor sau nu PNL si PSD. Cele doua partide au transformat alegerile intr-un vot pentru sau contra lui Basescu. Cu cat mai repede, cu atat mai bine. Dincolo de frica de electorat, logica lui Bogdan Olteanu e stramba. Alegerile (fie ele europene) aduc la realitate politicienii si pun capat conflictelor, in timp ce amanarea consultarii electorale le atata.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă