Valeriu Streleţ, premierul Republicii Moldova, a declarat, marți, că regretă că nu a putut respecta programul vizitei la Bucureşti deoarece aeronava Tarom cu care a călătorit la clasa Economic a avut o problemă tehnică, iar în cele trei ore necesare remedierii defecţiunii a stat „cuminte” în avion, anunță Mediafax.
„Mi-aş fi dorit într-adevăr să reuşesc să ajung la timp, să fiu la Camera Deputaţilor, în momentul când se ratifica acordul pentru acordarea unui împrumut Republicii Moldova. Mă rog, a fost o întârziere cauzată de traficul aerian„, a spus Streleţ la finalul discuţiei avută cu omologul său român, Victor Ponta.
Întrebat de jurnalişti dacă aeronava cu care a venit avea geamul spart, Valeriu Streleţ nu a putut da detalii legate de problemele tehnice. „A fost o întârziere de trei ore, eu am călătorit cu o aeronavă de linie, la clasa Economic. Aeronavele româneşti sunt bune, ne-am dorit şi noi să avem asemenea aeronave, dar asta e, a fost o întârziere tehnică care nu mi-a permis să ajung la timp în plenul Camerei Deputaţilor. N-am văzut geamurile, n-am mers în cabina piloţilor, n-am făcut inspecţie, de aceea nu pot să vă dau careva detalii, am stat cuminte în avion„, a spus Streleţ.
„Cred că vreun adversar de la Chişinău al domnului prim-ministru a aranjat avionul Tarom„, a glumit Victor Ponta.
Camera Deputaţilor a ratificat, marţi, Acordul privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău, la 7 octombrie 2015, potrivit căruia ţara noastră acordă un împrumut de 150 milioane de euro R.Moldova. Deputaţii au votat acest acord cu 312 voturi „pentru” şi 3 abţineri.