15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecial27.540 de minute de fotbal

27.540 de minute de fotbal

Atâtea minute (fără cele de prelungire…) ne despart de aflarea noii campioanea României la fotbal, echipa care va primi „ştafeta” de la CFR Cluj. De trei ani nu a mai simţit Capitala fiorul sărbătoririi unui titlu. CFR Cluj, Unirea Urziceni şi, din nou, CFR Cluj sunt ultimele trei campioane, iar dacă mai punem la socoteală şi faptul că şi ultimele trei ediţii ale Cupei României au luat tot drumul provinciei, spre CFR Cluj, tragem concluzia că Dinamo, Steaua şi Rapid au pentru ce să lupte. Pentru marea revanşă.

Mai mult ca oricând, patronii echipelor din prima ligă au investit în aducerea unor antrenori în adevăratul sens al cuvântului. Fostul selecţioner Victor Piţurcă, foştii campioni Mihai Stoichiţă şi Ioan Andone, sârbul Vladimir Petrovici, spaniolul Ramon Lopez Caro sunt doar câţiva dintre cei care visează cu echipele lor la laurii Ligii I. Nume grele, cărora nu le plac înfrângerile şi sunt în stare să muncească într-un stil infernal pentru a se impune. Lucru care nu poate fi decât în sprijinul unei competiţii mult mai spectaculoase şi disputate.
Mai puţin ca oricând s-a investit în transferuri, cluburile aducând ori fotbalişti la final de contract, ori împrumutând jucători ieşiţi din circuit, ori cumpărând pe bani puţini. Au dispărut transferurile de milioane de euro, cea mai importantă tranzacţie părând a fi transferul croatului Bjelanovici de la Vicenza la CFR Cluj, cotat la 900.000 de euro.

Bani şi Europa

Dumitru Dragomir ne avertizează că cel puţin două echipe dintre cele care iau startul nu se vor afla şi la final, ele urmând a se retrage din cauza problemelor financiare. Fără a nominaliza, Dragomir trage totuşi un semnal de alarmă asupra unui sezon care se anunţă a fi infernal nu numai din punct de vedere sportiv, ci şi financiar, cluburile fiind obligate să facă orice pentru a-şi asigura banii pentru supravieţuire. Pentru unele, la final va fi potul Ligii Campionilor (peste 15 milioane de euro garantate campioanei), pentru altele doar bucuria de a rămâne în prima ligă şi de a o lua, în vara viitoare, de la capăt.

 

 

Bogdan Costea
Bogdan Costeahttp://bogdan-costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă