De patru ani, fanii echipei nationale nu mai fusesera “mangaiati” de tricolori cu un rezultat si un joc mare in fata unui adversar de calibru. Cu patru ani in urma, nationala condusa de Hagi invingea Ungaria cu 2-0, la Budapesta, si isi asigura apoi locul secund in grupa, cel care ne-a dus in barajul de cosmar cu Slovenia. Acum, nationala lui Piturca a invins Cehia tot cu 2-0, iar sperantele noastre renascute merg spre acelasi “scenariu”, adica sa reusim sa ocupam pozitia secunda, caci de olandezi ne e deja imposibil sa trecem. A fost o victorie superba, senzationala, care arata faptul ca fotbalul romanesc traieste si produce in continuare jucatori de marca si ca nu e nevoie decat de o scanteie pentru a scoate din nou capul in “lumea buna”.
Am invins locul 4 mondial
De mai bine de zece ani incoace, nationala Cehiei a avut un parcurs de exceptie, datorat unei “generatii de aur” care nu a ratat aproape nici un turneu final si a propulsat formatia antrenata de Karel Bruckner pana pe locul 4 in lume, cel pe care il ocupa acum! Sinceri sa fim, asa i-am si vazut venind pe cehi la Constanta: plini de ei, constienti de locul pe care il ocupa in lume si de faptul ca toti specialistii ii vedeau drept mari favoriti la victorie.
Pana la urma, insa, Cehia a fost infranta, iar Victor Piturca s-a trezit din somnolenta de aproape un an – de cand a fost schimbat, sezonul trecut, de la Steaua -, pregatindu-i o gramada de surprize omologului sau mult mai experimentat, “batranul lup” Bruckner.
Capcanele selectionerului
Victor Piturca a lovit decisiv prin trei dintre mutarile sale: titularizarile lui Ovidiu Petre, Cocis si Mazilu. Pe primul il asteptam pe teren pentru ca era singurul nostru jucator masiv, puternic, ce-i putea fi “jandarm” lui Koller, mai ales la fazele fixe. Asa s-a si intamplat. Cel de-al doilea, insa, a fost o mare surpriza, nu neaparat prin titularizarea sa, cat mai ales prin partitura primita. El a fost jucatorul cu plamani de otel care a acoperit toate zonele terenului, realizand o superioritate care de doua ori a dat roade, ideala fiind faza de la golul 2, cand centrarea sa a fost fructificata magistral de Mutu. Cocis a fost o surpriza pentru ca, fata de meciul de debut cu Andorra, a scapat de trac si s-a integrat mult mai bine in ansamblul echipei. In sfarsit, dar nu in cele din urma, Mazilu a fost inovatia din atac a lui Piturca, atacantul Sportului scotandu-le peri albi fundasilor adversi prin capacitatea sa de efort si, mai ales, prin modul cum a reusit sa il protejeze pe Mutu, venit mai mereu din linia a doua.
In ceea ce priveste echipa, in afara celor trei surprize, mai e de remarcat constanta cu care Piturca il foloseste pe Tames, din ce in ce mai bun la lot alaturi de Chivu, evolutiile sale fiind insa in contradictie cu ceea ce i se intampla la echipa de club, acolo unde de multe ori gafeaza impardonabil. La nationala, insa, lui Tames nu avem ce sa-i reprosam, ba chiar trebuie sa-l felicitam pentru constanta, insa nu putem sa nu ne intrebam de ce aceasta diferenta in evolutii.
Premiantii
Am lasat special la urma trei dintre jucatorii care au evoluat la Constanta: Dorinel Munteanu, Mutu si Lobont. Trei jucatori care si-au indeplinit pe deplin statutul de vedete, care au contribuit din plin la acest succes. Dorinel a fost, ca de obicei, sufletul echipei. Incredibil, meciul de la Constanta a insemnat pentru el o dubla aniversare, un dublu record: a devenit liderul selectiilor in echipa nationala (cu 126), dar si cel mai longeviv jucator care a evoluat in prima reprezentativa (la 37 de ani, doua luni si noua zile).
Lobont este un alt caz special, pentru ca “olandezul” nu apara de luni bune la Ajax (acolo unde – culmea! – e a treia optiune) si in mod normal acest lucru ar fi trebuit sa il scoata din mana. Nu a fost asa. Lobont a dovedit din nou ca ceea ce i se intampla la Ajax nu e normal, ca “cineva” acolo nu il iubeste si nu il vrea titular. La Constanta, portarul a dat siguranta echipei, si-a coordonat coechiperii din aparare si a evoluat cu o determinare remarcabila.
In sfarsit, Mutu, copilul teribil, copilul rasfatat al fotbalului romanesc. E greu de spus cat la suta din victoria de la Constanta i se datoreaza, dar e clar ca procentul e ridicat. Doua goluri marcate cu executii de mare jucator, alte faze superbe si, in general, o evolutie care a incantat.
Mutu s-a maturizat, iar perioada de pauza cauzata de povestea cu dopajul i-a prins bine, pentru ca acum Mutu e mult mai responsabil, stie ce asteapta lumea de la el si grupeaza in jurul sau intreaga echipa. Da, Mutu a fost irezistibil, iar daca Juventus il va folosi in continuare, probabil ca in vreo doi ani Ioan Becali isi va freca fericit palmele si va spune “V-am zis eu!”, reamintindu-ne ca pe vremea cand “Briliantul” era doar un copil l-a vazut viitor candidat la “Balonul de aur”.
Am invins Cehia la Constanta si ramanem, chiar daca cu sanse minime, in cartile calificarii. Poate ca a venit momentul ca Zeul Fotbal sa se intoarca un pic cu fata si spre noi, pentru ca in ultimii ani ne-a cam neglijat. Ne-a lasat singuri sa ratam si sa ne luptam cu arbitrul Kim Milton Nielsen in barajul cu Slovenia din 2001, ne-a facut sa plangem de ciuda la Copenhaga in ultima secunda a meciului din toamna lui 2003, ne-a trimis cu o echipa fara 17 jucatori importanti la Erevan, in meciul cu Armenia, in toamna lui 2004… Poate ca a venit momentul ca si cehii sa invete ce e ghinionul!
Cum mai putem ajunge in baraj
– Trebuie sa invingem Finlanda la Helsinki
– Cehia nu trebuie sa bata Olanda la Praga
– Daca Cehia termina la egalitate cu Olanda, atunci trebuie sa fie invinsa de Finlanda la Helsinki; daca Cehia pierde acasa cu Olanda, atunci poate cuceri cel mult un punct la Helsinki.
