Secretarul General al Guvernului, Gabriel Berca, a anuntat ieri ca Executivul ar putea lua in calcul implicarea Institutului National de Statistica in asigurarea softului necesar pentru centralizarea datelor alegerilor.
Berca a declarat ca daca Autoritatea Electorala Permanenta (AEP) nu va solutiona problema cauzata de retragerea companiei Asesoft, care trebuia sa implementeze sistemul informatic, Guvernul va trebui sa intervina pentru a nu pune in pericol alegerile. Institutul National de Statistica este o institutie aflata in subordinea Guvernului care ofera lunar date despre evolutia economiei nationale. Secretarul General al Guvernului a mai declarat ca Executivul are obligatia sa organizeze alegerile si ca nimeni nu are voie sa se joace cu acest lucru. "Guvernul are obligatia sa organizeze alegerile. Nimeni nu are voie sa se joace cu alegerile si cine o va face, va suporta consecintele legii", a precizat Gabriel Berca. El sustine ca, potrivit legii, AEP este obligata sa solutioneze problema, iar Ministerul Internelor si Reformei Administrative sa se asigure de acest lucru. Berca a recunoscut ca nu cunoaste foarte bine situatia de la AEP, spunand ca MIRA este responsabila cu ce se intampla acolo. In schimb, secretarul de stat din Ministerul de Interne, Paul Victor Dobre, sustine ca pana acum AEP nu a prezentat nici un raport si ca nu a existat nici o discutie pe acest subiect. El a mai spus ca nu este de competenta MIRA sa rezolve problema softului pentru alegeri, "chiar daca acest minister este cel responsabil cu organizarea alegerilor". Astazi va avea loc o intalnire intre firma SC TeamNet International, parte a grupului Asesoft, castigatoarea licitatiei pentru sistemul informational necesar alegerilor, si Autoritatea Electorala Permanenta pentru clarificarea situatiei. Patronul societatii Asesoft, Sebastian Ghita, ne-a declarat vineri ca firma sa va renunta la contract, discutiile axandu-se doar pe despagubirile pe care va trebui sa le plateasca pentru rezilierea unilaterala a intelegerii.