13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportSimona Halep, după finala de la Madrid: Am jucat ca o proastă,...

Simona Halep, după finala de la Madrid: Am jucat ca o proastă, tot ce i-a plăcut

“Cred că a jucat mai bine în această seară. A meritat să câştige, cu siguranţă. Despre jocul meu, pot să spun că am evoluat greşit şi sunt supărată pentru asta. Dar nu o să fac o dramă. Mă gândesc la următorul meci, când o să joc împotriva ei, să schimb unele lucruri.

Am jucat ca o proastă, tot ce i-a plăcut. Dar asta se întâmplă uneori şi pot să extrag lucrurile pozitive din această săptămână. Nu am crezut la început că voi fi în finală, aşa că mă voi calma, voi analiza mai mult şi voi fi mai drăguţă cu mine, deoarece nu merit să fiu foarte dură”, a spus Simona Halep, la conferința de presă de după meci.

 

Apoi, constănţeanca a continuat: “A fost un meci bun al ei şi a meritat să câştige titlul deoarece a jucat toată săptămâna un tenis foarte bun. Aşa că a fost o săptămână bună. A fost târziu când am reuşit să găsesc soluţii şi nu am putut returna serviciul ei. A servit foarte bine. La unele mingi, nici acum nu-mi pot explica modul în care mingea m-a lovit pe mine şi cele care au atins liniile. Aşa cum puteţi vedea, sunt supărată de aceste lucruri, dar trebuie să o iau ca atare şi să privesc înainte deoarece această sătămână mi-a arătat că jocul meu este acolo şi pot face lucruri bune.

 
Cred că mingile înalte pe care le-a jucat şi unghiurile… i-a mers foarte bine cu forehand-ul ei în diagonală. Şi această suprafaţă şi acest loc cred că sunt bune pentru ea, deoarece sunt la altitudine şi mingea merge mai repede. Cred că turneul i s-a potrivit şi a jucat cel mai bun tenis aici. Nu ştiu cum o să fie în două săptămâni (n.r. – la Roland Garros), dar în acest moment sunt bucuroasă cu jocul meu, sunt fericită că am putut trece de această săptămână. A fost o săptămână grea, sunt încrezătoare, aşa că vom vedea. Îmi plac Roma, Parisul, dar nu ştii niciodată cu tenisul, aşa că sunt pregătită pentru orice”.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă