0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSportŞerban Nicolae, cel care îi conducea mașina lui Cătălin Voicu, este noul...

Şerban Nicolae, cel care îi conducea mașina lui Cătălin Voicu, este noul preşedinte al Comisiei juridice a Senatului

Senatorul Partidului Social Democrat Şerban Nicolae este, începând de joi, noul preşedinte al Comisiei juridice a Senatului după ce Carmen Daniela Dan, cea care a deţinut anterior această funcţie, a fost numită ministru de Interne în Guvernul Grindeanu, informează News.ro.

”După-amiază la plen o să anunţăm modificările în comisii şi în numele grupului PSD preiau şi preşedinţia Comisiei juridice. Formalist cum sunt, nu pot să-mi permit să emit pretenţii acum, de aceea am rugat pe doamna vicepreşedinte să conducă”, şi-a anunţat Şerban Nicolae colegii din Comisia juridică în şedinţa în care au dat raport la legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe pe timpul vacanţei parlamentare.

Şerban Nicolae este şi liderul grupului parlamentar al PSD din Senat. În 2004, la propunerea primului ministru Adrian Năstase, a fost numit de Ion Iliescu ministru pentru relația cu Parlamentul. În decembrie 2004 a devenit senator, ales în județul Ialomița, pe listele PSD. A îndeplinit funcția de chestor al Senatului și, ulterior, vicelider al Grupului PSD și vicepreședinte al Comisiei Juridice de numiri, disciplină, imunități și validări. Între 2005 și 2006 a fost parlamentar – observator în Parlamentul European, membru al Comisiei pentru Afaceri Constituționale (AFCO).

Este autorul primului amendament, formulat de un român, care a devenit text al unei Rezoluții adoptată în Parlamentul European, în 2006. În anul 2009, la propunerea PSD a devenit secretar de stat, șeful Departamentului Schengen din Ministerul Administrației și Internelor, dându-și demisia odată cu toți membrii PSD din Guvern, la 1 octombrie, același an.

În 2010 a devenit practician în insolvență, membru al Filialei București a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR). Ca avocat este asociat fondator al SCP „Șerban Nicolae și asociații”, iar ca practician în insolvență este asociat unic al TEMPUS Grup IPURL. În 2012 a fost ales ca senator în Colegiul nr. 1 din Circumscripția nr. 27 Mehedinți, pe listele Uniunii Social – Liberale (USL), propus de PSD

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă