0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSportŞeitan: CES nu are nicio eficienţă, Guvernul nu avea ce să caute...

Şeitan: CES nu are nicio eficienţă, Guvernul nu avea ce să caute în această structură

Consiliul Economic şi Social (CES) nu are nicio eficienţă pentru că niciodată nu ia în discuţie strategii, ci doar acte normative, iar Guvernul nu avea ce să caute în această structură, a declarat, marţi, fostul ministru al Muncii, Mihai Şeitan, citat de Mediafax.

Fostul ministru al Muncii consideră că dialogul social real nu mai există, deşi ar fi necesar într-un moment de criză, când orice dezbatere este mai puternică decât în mod obişnuit.

„Cei care trebuie să negocieze probabil că au puteri mult prea mari în spate, care le permit «a nu discuta». Până acum, cel puţin pe Codul Muncii, dezbaterile nu se bazează pe argumente, ci pe politică şi nu e ok. Noi avem structuri create, dar dialogul nu se mai practică. Vă dau exemplul CES. Niciodată nu s-au discutat strategii, ci doar acte normative. Acest lucru nu are nicio valoare”, a spus Mihai Şeitan, în cadrul seminarului „Modificări esenţiale în legislaţia muncii”, organizat de Clubul de Drept Social.

În opinia sa, Guvernul nu ar trebui să fie parte din această structură şi ar trebui înlocuit de societatea civilă, aşa cum se întâmplă peste tot în UE.

„Noi nu avem societate civilă organizată, care să intre într-o astfel de structură. CES nu are nicio eficienţă”, a mai spus Şeitan.

Guvernul a propus, în proiectul de lege privind Codul Dialogului Social, supus dezbaterii publice în noiembrie 2010, ca Plenul Consiliului Economic şi Social să fie constituit tot din 45 de membri, dar 15 să fie numiţi de confederaţiile sindicale, 15 de confederaţiile patronale, iar ceilalţi 15 să reprezinte societatea civilă. Cei 15 membri în CES care reprezintă societatea civilă ar urma să fie numiţi de Guvern, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, din cadrul structurilor cooperatiste, profesiunilor liberale, organizaţiilor pentru protecţia consumatorilor, comunităţii ştiinţifice şi academice, organizaţiilor de agricultori, organizaţiilor de pensionari, organizaţiilor comunităţilor locale, asociaţiilor care reprezintă familia şi persoanele cu dizabilităţi şi alte organizaţii neguvernamentale.

În decembrie 2010, preşedintele Traian Băsescu declara că Guvernul „ar cam trebui să dispară” din Consiliul Economic şi Social, iar CES să rămână „o zonă dedicată patronatelor, sindicatelor şi societăţii civile, alta decât sindicatele”.

Potrivit legii în vigoare, Consiliul Economic şi Social (CES) este format din 45 membri, câte 15 de la sindicate, patronate şi Guvern. Dezbaterile în plen se desfăşoară în prezenţa a minimum 24 dintre aceştia, respectiv cel puţin opt de la fiecare parte. În cazul în care nu se poate adopta o hotărâre a plenului, se vor transmite punctele de vedere exprimate în plenul CES părţii care a sesizat acest organism.

Consiliul Economic şi Social analizează şi avizează proiectele de hotărâri şi de ordonanţe ale Guvernului şi proiectele de lege ce urmează a fi prezentate spre adoptare Parlamentului. Iniţiatorii proiectelor de acte normative şi de programe şi strategii naţionale sau sectoriale au obligaţia de a solicita pentru acestea avizul consultativ al CES.

Confederaţiile sindicale sunt nemulţumite de prevederile proiectelor privind Codul Muncii şi Codul Dialogului Social şi au anunţat deja proteste dacă Guvernul îşi angajează răspunderea în faţa Parlamentului pentru cele două acte normative.

Sindicaliştii ameninţă cu grevă generală din prima zi în care preşedintele primeşte pentru promulgare proiectele Codului Muncii şi Codului de Dialog Social.

Totodată, sindicaliştii au anunţat că în 26 februarie, ziua Congresului UDMR, organizează un miting la Oradea, din 28 februarie încep acţiunile de protest în teritoriu, iar în Capitală, din ziua în care se discută la Camera Deputaţilor proiectul de modificare a Codului Muncii intră în grevă de avertisment şi pichetează intrările în sediile Parlamentului, PDL, UDMR, UNPR.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă