0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSportUPDATE. Ședința CSAT s-a încheiat după o oră și jumătate. Băsescu a...

UPDATE. Ședința CSAT s-a încheiat după o oră și jumătate. Băsescu a cerut Executivului o strategie pentru gazele naturale exploatate în Marea Neagră

UPDATE 17.51: Preşedintele Traian Băsescu a solicitat, marţi, în şedinţa CSAT, Guvernului să gândească, elaboreze şi să legifereze o strategie prin care tranzitul gazelor naturale care vor fi exploatate în Marea Neagră să se facă prin Transgaz, iar gazul din Marea Neagră să asigure necesarul României, transmite Mediafax.

Potrivit comunicatului de presă remis după şedinţa CSAT, Consiliul au analizat şi aprobat orientările strategice ale României în planul dezvoltării infrastructurii energetice, în contextul evoluţiilor europene în domeniu.

”S-a apreciat că scenariile privind implicarea ţării noastre în proiecte de infrastructură energetică trebuie să aibă în vedere, dincolo de raţiuni comerciale, dimensiunea strategică şi contribuţia la asigurarea securităţii energetice naţionale şi regionale. Cu acest prilej preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a solicitat Guvernului României să gândească şi să legifereze o strategie prin care tranzitul gazelor naturale care vor fi exploatate în Marea Neagră să se facă prin Transgaz, iar gazul natural din Marea Neagră să asigure în principal necesarul de consum al României şi al Republicii Moldova, iar surplusul să fie utilizat pentru export”, se arată în document.

 

UPDATE 17.07: Şedinţa CSAT s-a încheiat, după o oră și jumătate. Pe agenda întâlnirii s-au aflat, printre altele, propunerile de buget ale instituţiilor din domeniul securităţii naţionale pe anul 2015, potrivit Mediafax.

–-

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) discută, marți, printre altele, propunerile de buget ale instituţiilor din domeniul securităţii naţionale pe anul 2015, precum şi proiectul bugetului de stat pentru primul an de război, valabil în perioada 2014-2016, conform Mediafax.

Şedinţa este condusă de preşedintele Traian Băsescu, aceasta fiind, în principiu, ultima şedinţă a Consiliului la care preşedintele României în funcţie participă, înainte de finalizarea mandatului, pe 21 decembrie.

La lucrări participă primul-ministrul Victor Ponta, viceprim-ministrul şi ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, ministrul Economiei, Constantin Niţă, ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, consilierul prezidenţial pentru Securitate Naţională, Iulian Fota, secretarul CSAT, general Ion Oprişor şi prim-adjunctul directorului Serviciului de Informaţii Externe, general Silviu Predoiu.

Administraţia Prezidenţială a dat publicităţii, luni, ordinea de zi a şedinţei Consiliului, în care sunt incluse tematici referitoare la raportul privind măsurile adoptate de către România în vederea punerii în aplicare a regimurilor de sancţiuni internaţionale; orientările strategice ale României în planul dezvoltării infrastructurii energetice, în contextul evoluţiilor europene în domeniu; analiza activităţilor de implementare a documentelor internaţionale pe linia controlului armamentelor, creşterea încrederii şi securităţii.

De asemenea, la şedinţa CSAT urmează să fie luată în discuţie participarea Armatei României la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan, în anul 2015.

Planul de întrebuinţare a forţelor armate ale României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2015 reprezintă o altă tematică inclusă pe ordinea de zi a şedinţei.

Pe agenda CSAT se află, de asemenea, "analiza interinstituţională privind evaluarea consecinţelor crizei din Ucraina şi ale anexării Crimeei de către Rusia asupra securităţii României, Republicii Moldova şi a regiunii".

Alte tematici incluse pe ordinea de zi a şedinţei CSAT se referă la actualizarea Planului de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare, valabil în perioada 2014 – 2016, precum şi la programul cu obiectivele de pregătire operativă a teritoriului pentru apărare, valabil în perioada 2013 – 2016, actualizat.

"Nomenclatorul şi nivelurile cantitative maxime şi intangibile de constituire a rezervelor proprii ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi structura acestora pe produse; avizarea proiectului Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Nomenclatorului şi nivelurilor cantitative maxime şi intangibile de constituire a rezervelor proprii ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi structura acestora pe produse; proiectul bugetului de stat pentru primul an de război, valabil în perioada 2014 – 2016", se numără de asemenea printre temele aflate pe agenda CSAT.

Propunerile de buget, pe anul 2015, ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciului de Protecţie şi Pază, precum şi programul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru anul 2015 sunt de asemenea menţionate ca tematici pe ordinea de a a şedinţei Consiliului.

Raportul privind modul de îndeplinire a prevederilor Protocolului general de organizare şi funcţionare a Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului – 2014 este de asemenea inclus pe ordinea de zi a şedinţei CSAT.

Alte teme pe agenda CSAT se referă, conform comunicatului, la "constatări şi concluzii rezultate din activitatea desfăşurată pentru protecţia informaţiilor clasificate", la Planul Naţional de Priorităţi Informative pentru anul 2015, precum şi la Raportul privind stadiul actual al regimului de control al armamentelor convenţionale în spaţiul euroatlantic.

"Pe timpul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională", se mai arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă