În timp ce premierul Emil Boc spune că pentru numirea lui Leonard Orban, propus la conducerea noului portofoliu, nu este necesar un vot de învestitură acordat întregului Guvern, opoziţia susţine contrariul. Specialiştii în Constituţie prevăd o nouă dezbatere care s-ar putea tranşa în biroul magistraţilor Curţii Constituţionale.
Un semnal clar că opoziţia nu va accepta uşor înfiinţarea noului minister a venit de la liderul PSD Victor Ponta. „Deocamdată, este vorba de un ministru fără portofoliu, fără mâini şi fără picioare, un ministru doar de faţadă. Este clar că acest minister nu a fost înfiinţat pentru a absorbi fonduri europene, ci pentru a spăla imaginea unor miniştri, aşa că vom vota împotrivă”, a afirmat Ponta.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Mihai Voicu, a arătat că înfiinţarea noului minister semnifică o restructurare a Guvernului, care necesită un nou vot de încredere al Parlamentului.
„Din punct de vedere constituţional, e vorba de necesitatea obţinerii aprobării Parlamentului, pentru că e o restructurare guvernamentală – se înfiinţează un nou post. În precedenta decizie a Parlamentului privind aprobarea structurii Guvernului, acest post nu exista”, a explicat Voicu, citat de Mediafax.
Specialiştii în Constituţie contactaţi de romanialibera.ro susţin însă că premierul Emil Boc poate invoca aşa-numita „remaniere mică”, prevăzută în articolul 85 din legea fundamentală.
„Constituţional, numirea lui Leonard Orbanse poate face fără vot de învestitură în Parlament, folosinduţse de cazul remanierii mici, prima ipoteză din articolul 85, care spune că poţi remania în interiorul puterii executive fără votul Parlamentului, dacă Guvewrnul nu se schimbă politic sau dacă nu-şi schimbă structura. Dacă apare un minister poţi să interpretezi că nu se schimbă structura”, a declarat un constituţionalist.
Dacă opoziţia îşi menţine opinia, atunci este de aşteptat ca liderii PNL şi PSD să ia în calcul chiar intervenţia magistraţilor Curţii Constituţionale, deşi cele mai multe solicitări ale acestora au fost soluţionate în favoarea puterii, care a numit de altfel cei mai mulţi membri în acest for.