De mai bine de sase ani, orice raport al UE are consecinte politice interne. Dar parca niciodata nu a fost ca acum. Reactiile oamenilor politici au dezvaluit doar partial starea de spirit. Pentru Calin Popescu Tariceanu, Raportul de monitorizare a fost realist, pentru Mircea Geoana de deceptie, pentru Corneliu Vadim Tudor a reprezentat dovada unui esec. Cuvintele ascund tactici si obiective politice divergente. In cazul europenilor situatia se schimba: ei vorbesc de eforturi si uneori, cum s-a intamplat la Bucuresti, in timpul vizitei lui Barroso, insista asupra stabilitatii.
Dincolo de disputa politica romaneasca, linia generala a raportului este data de tensiunea dintre jocul ingrijorarilor si indemnul imperativ de a continua eforturile. Intre cele patru domenii care provoaca ingrijorari serioase (steaguri rosii) si 44 unde sunt necesare eforturi suplimentare (steag galben), relatia este biunivoca. Nimic nu este definitiv, orice poate fi reversibil. Iar in jargonul eurocratilor eforturile si incurajarile descriu doua tipuri de probleme: cele ce pot afecta Uniunea la momentul aderarii statelor candidate si cele ce pot afecta doar statele nou-intrate. In acest sens, dupa ingalbenirea domeniilor-cheie, justitie si coruptie, Romania are mai multe probleme cu ea insasi decat cu UE.
Lipsa recomandarii clare a datei de aderare ii asigura lui Calin Popescu Tariceanu o sansa de supravietuire. Asa ca realismul raportului priveste si perspectiva de stabilitate politica cel putin pana la confirmarea aderarii. Desi sustin ca nu se amesteca in afacerile politice ale Romaniei, si Barroso, si Rehn au cerut continuarea reformei justitiei. E greu de imaginat o alta majoritate care sa sustina linia Macovei. O varianta guvernamentala PD-PSD, vehiculata in ultimul timp, nu poate sustine aceste cerinte. Iar un guvern minoritar nu va avea puterea sa continue, fiind dominat de spectrul compromisului continuu.
La randul sau, Mircea Geoana are motive de deceptie. Strategia motiunii de cenzura reusite, si nu doar conjuncturale, ca pana acum, s-a blocat. PSD ar fi avut sansa sa isi demonstreze potentialul de santaj si disponibilitatea de guvernare fara sa-si fi incheiat reforma interna. Pentru actualul presedinte al socialistilor romani, ar fi fost ocazia detasarii de adversarii sai. Dupa Raport, PSD este oarecum confuzat si isi cauta noi teme de atac.
PRM nu a reusit nici sa incheie protocolul de colaborare parlamentara cu PSD, nici nu are oportunitatea de a forma chiar si o alianta informala, dar puternica, prin care sa rastoarne Guvernul. Declaratiile liderului sau exprima senzatia de neputinta si starea de izolare parlamentara. Mai mult chiar decat PSD, Romania Mare avea nevoie de un debuseu. Motiunea de cenzura era o ocazie nesperata pentru a exersa potentialul de coalitie, dar si aici Raportul a dat planurile peste cap.
Bascularea guvernului este mult mai dificila dupa Raport. Inca o perioada, PD si PNL sunt condamnate sa guverneze impreuna, iar Alianta s-ar putea sa implineasca varsta de trei ani in formula actuala. Dar timpul castigat va fi folosit nu pentru reconciliere, ci pentru repozitionare. In lunile ce urmeaza gherila politica se va inteti. Si, dupa ce lucrurile vor fi clare in privinta aderarii, razboiul va reincepe cu intensitate crescuta.
