Ipocriţi, profitori, lamentabil, de prost gust. Acestea sunt cuvintele grele pe care şi le-au aruncat, doar în ultimele zile, taberele din PDL. Cel puţin pentru moment, grupul reformiştilor refuză însă invitaţia repetată de a pleca din PDL pentru a-şi face alt partid „autentic” de dreapta.w
Divergenţele de opinie dintre greii PDL şi aşa-numitul grup reformist au depăşit faza înţepăturilor sau al criticilor aduse în spatele uşilor închise şi au intrat în faza jignirilor directe. În plus, în ultimele zile se poate vorbi de o escaladare a conflictului, în condiţiile în care în fiecare zi membri ai vechii gărzi pun tunurile pe Monica Macovei, Cristian Preda, Sever Voinescu şi Teodor Baconschi.
Dacă luni seara, în şedinţa Grupului PDL de la Senat, la care a participat şi premierul Emil Boc, Vasile Blaga s-ar fi arătat, potrivit surselor, deranjat de îndrăzneala unor lideri de a critica „la televizor” partidul, ieri a venit rândul lui Cezar Preda să comenteze cu ironie apariţia mişcării „Noua Republică” şi să-i invite pe cei patru deja menţionaţi să plece din partid şi să facă „un partid de dreapta autentic”. „Să facă un partid nou, cu ce orientare vor, că va fi ordoliberal, că e pur de dreapta, că îl are pe domnul Valeriu Stoica ideolog, să-l facă, domnule, cine îi opreşte?
Şi cu domnul Lăzăroiu, să o ia şi pe Albă ca Zăpada şi să facă un partid modern, domnule, extraordinar, care va fi votat de toată suflarea din România care munceşte, nu de România care nu are bani”, a declarat Cezar Preda într-un interviu acordat ziarului „Ring”. El a mai subliniat că Monica Macovei ar trebui, din postura de vicepreşedinte al PDL, să „spună cu subiect şi cu predicat în cadrul Biroului Permanent cu ce nu este de acord” pentru că altfel este vorba de ipocrizie. „Toţi ne dau sfaturi după ce au profitat de-au rupt de pe urma partidului”, a mai arătat deputatul PDL, precizând că se referă la cei care au ajuns „parlamentari, europarlamentari, miniştri” sub sigla PDL.
Monica Macovei: „Nu plec din partid”
Principala ţintă a foştilor lideri ai PDL, europarlamentarul Monica Macovei spune că, cel puţin în acest moment, nu intenţionează să plece din PDL şi nici să pună bazele unui alt partid. „În acest moment, sunt în PDL şi îmi promovez şi susţin principiile până la capăt. Vreau ca PDL să fie un partid modern şi receptiv la idei şi oameni noi”, a reacţionat, pe blogul său, fostul ministru al Justiţiei.
Şi mai dur s-a dovedit în exprimare prim-vicepreşedintele Teodor Baconschi, în opinia căruia declaraţia deputatului Cezar Preda ar fi „lamentabilă” şi „un spectacol de prost gust”. „Dl. Preda sfidează astfel atât votul exprimat la recentul congres al PDL, cât şi aşteptările electoratului de dreapta, pe care primenirea partidului le reflectă. Spre deosebire de PSD sau PC, partidul nostru a ştiut să evolueze, lucru care văd că îi displace profund dlui Preda”, a arătat ministrul de Externe.
„Feseniştii” din PDL, criticaţi la Bruxelles
Şi reacţia celorlalţi vizaţi de Cezar Preda nu a întârziat să vină. La fel de tăioasă ca şi atacul. „M-am săturat de acest subiect. Ce am avut de spus am spus şi cred că e mai important să ne luptăm cu Victor Ponta decât între noi. Cezar Preda are antipatiile lui şi, de multe ori, acestea îi întunecă judecata”, a declarat, pentru RL, deputatul Sever Voinescu. Totuşi, parlamentarul nu intenţionează să pună în discuţia conducerii partidului atitudinea liderului PDL Buzău. „Iau această ieşire într-o notă personală şi nu într-o cheie politică, aşa că nu am de ce să ridic această problemă în forurile de conducere”, a precizat Voinescu.
La rândul său, europarlamentarul Cristian Preda a replicat arătând că aşa-numiţii grei ai partidului sunt „feseniştii de la începutul anilor ’90” şi că din acest motiv nu îi „iubesc” pe reformişti. Cât despre criticile lui Cezar Preda, acestea ar fi, în viziunea europarlamentarului, reacţia unui „organism bolnav”. „Am văzut şi o declaraţie a lui Cezar Preda, care nu găseşte altceva mai bun de făcut atunci când dă peste idei noi decât să spună «plecaţi cu ele de aici!». (…) Asta este o reacţie de organism bolnav! O organizaţie care nu ştie să atragă idei noi şi pe această cale să atragă oameni noi are o serioasă problemă de sănătate!”, a declarat Cristian Preda la RFI.
Anterior, într-o declaraţie făcută la Bruxelles, în Parlamentul European, Preda a arătat că numele său, al Monicăi Macovei şi al lui Traian Răzvan Ungureanu „au fost folosite de PDL”, pentru a li se reproşa apoi că nu ar fi solidari cu partidul. „Deci, cu tristeţe o spun, numele noastre au fost chiar batjocorite. Am fost criticat atunci când am zis că nepotismele nu sunt bune, că nu există o viziune economică în partid, că există o solidaritate a laşilor”, a mai spus europarlamentarul.