26.9 C
București
marți, 28 iulie 2026
AcasăSportRaluca Olaru, în optimile de finală ale Wimbledon

Raluca Olaru, în optimile de finală ale Wimbledon

Olaru şi Kicenok, favoritele numărul 13, au obţinut victoria după două ore şi 11 minute de joc.

În primul set, Olaru şi partenera sa au avut 2-0, apoi adversarele au condus cu 5-3 şi au ratat patru mingi de set (la 5-4), dar s-a restabilit egalitatea şi s-a ajuns în tiebreak. Olaru şi Kicenok au condus cu 4-1, au fost egalate, dar apoi au reuşit trei puncte consecutive care le-au adus victoria în primul act (7-4).

În setul secund, Santamaria şi Zidansek au condus cu 2-0, au urmat cinci ghemuri la rând pentru Olaru şi Kicenok, dar acestea au fost egalate (5-5), iar apoi, în tiebreak, perechea româno-ucraineană a condus cu 3-0, a fost condusă cu 5-3, dar o serie de patru puncte a înclinat balanţa definitiv (7-5).

Olaru şi Kicenok şi-au asigurat un cec de 30.000 de lire sterline şi 240 de puncte WTA la dublu.

Adversarele perechii Olaru/Kicenok în optimi vor fi câştigătoarele partidei dintre româncele Andreea Mitu/Monica Niculescu şi învingătoarele din meciul Caroline Dolehide (SUA)/Storm Sanders (Australia) – Kaia Juvan (Slovenia)/Ann Li (SUA).

Tot vineri, Patricia Ţig şi suedeza Cornelia Lister au fost învinse în primul tur de taiwanezele Hao-Ching Chan/Latisha Chan, cu 6-3, 6-2, după o oră şi 21 de minute.

Ţig şi Lister vor primi 12.000 de lire şi 10 puncte WTA la dublu.

Cele mai citite

Liverpool pregătește o mutare uriașă pe piața transferurilor! Barcola poate intra în istoria fotbalului

Liverpool a început negocierile pentru transferul lui Bradley Barcola, iar mutarea ar putea deveni una dintre cele mai scumpe din istoria fotbalului.Liverpool a făcut...

Parcare și metrou într-un singur abonament: Metrorex lansează oferta săptămânală la Terminalul Străulești

Reprezentanții Metrorex susțin că noua opțiune vine în sprijinul celor care folosesc zilnic transportul public, oferind o alternativă rapidă și mai eficientă pentru evitarea...

Washingtonul începe revizuirea amplă a trupelor din Europa

SUA cer NATO să treacă de la dependență la responsabilitate proprieStatele Unite au demarat, oficial, analiza amplasării și rolului forțelor militare americane desfășurate în...
Ultima oră
Pe aceeași temă