Radu Berceanu a explicat că oricine se va abate de la linia partidului şi va acţiona independent, aşa cum a procedat şi fostul ministru al Muncii Sebastian Lăzăroiu, „va fi executat fără milă”. Berceanu a explicat îndepărtarea din Guvern a fostului consilier de la Cotroceni afirmând că acesta ajunsese „un fel de prezicător în politică, un fel de Tata Omida, ostentativ de independent”.
Liderul PDL Dolj a mai explicat că, în opinia lui, normele după care un partid se conduce nu au fost respectate de Lăzăroiu. „Eu sunt obişnuit cu o regulă pe care am numit-o, foarte demult, nu de acum, de 15 ani, regula celor doi D, adică democraţie la luarea deciziilor, dezbateri, luări de cuvânt şi, după ce se ia o decizie, disciplină. Când s-a luat o decizie, toată lumea respectă această decizie cu disciplină maximă. Este o regulă foarte bună, de la care nu trebuie abdicat”.
Emil Boc l-a revocat pe Lăzăroiu din Executiv, iar preşedintele Băsescu a semnat, vineri, decretul pentru numirea Sulfinei Barbu în funcţia de ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Lăzăroiu a criticat, în mai multe rânduri, activitatea PDL şi a susţinut înfiinţarea unei mişcări de centru-dreapta care să includă mai mulţi vectori politici. Declaraţiile fostului ministru au iritat, de-a lungul celor trei luni de mandat, mai mulţi lideri ai PDL. Pe de altă parte, noul ministru a declarat că nu ştie motivele revocării lui Sebastian Lăzăroiu şi că nu doreşte să comenteze mai mult. Totuşi, şefa femeilor din PDL a recunoscut că au mai existat discuţii pri-vind demiterea lui Lăzăroiu. Cel mai probabil, schimbarea ministrului muncii a fost decisă după ce Lăzăroiu a declarat, joia trecută, că Dinu Patriciu are uşa deschisă în PDL pentru a lucra la proiectul de coagulare a forţelor de centru dreapta.