5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSportPreședintele CSM cere modificarea legii privind lucrările ştiinţifice scrise în penitenciar

Președintele CSM cere modificarea legii privind lucrările ştiinţifice scrise în penitenciar

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Marius Tudose, a declarat, miercuri, că ar trebui modificată legea în ceea ce priveşte reducerea pedepselor prin scrierea de cărţi în penitenciar, relatează Mediafax.

Marius Tudose a spus că prima măsură în opinia sa este realizarea unui studiu comparat privind executarea pedepselor cu închisoare în alte ţări.

Citește și: Comisia de etică cere schimbarea legii privind lucrările ştiinţifice scrise în penitenciar

Întrebat cum poate fi rezolvată situaţia creată de reducerea considerabilă a unor pedepse în urma redactării unor opere, Tudose a răspuns că ar trebui să fie modificată legea de punere în executare a pedepselor.

Totodată, potrivit preşedintelui CSM, „ar trebui făcute anumite verificări pentru a se constata dacă opera respectivă este autentică sau nu”.

La rândul său, ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc a spus că munca în penitenciar este evaluată în momentul de faţă pe baza unor norme aflate în vigoare încă din 2006.

„Sunt standarde europene în materie de ce înseamnă recompensa pentru munca depusă în penitenciare. Este clar că din 2006 şi până acum lucrurile s-au schimbat şi este clar că este nevoie de o intervenţie normativă”, a mai arătat ministrul Justiţiei.

Întrebat dacă ministerul ia poziţie şi iniţiază un proiect în acest sens, Cazanciuc a declarat există „în momentul de faţă la minister o intervenţie normativă pentru a face lucrurile mai clare în materie ştiinţifică, în materie de lucrări cu caracter ştiinţific, redactate, elaborate în penitenciare”.

„Acum suntem pe cale de a identifica cea mai bună formulă, dacă este nevoie de o formulă la nivel legislativ, de lege, dacă se impune o modificare a legii executării pedepselor sau dacă se poate face prin alte norme subsecvente”, a mai spus Cazanciuc.

Cele mai citite

Horoscop 17 noiembrie 2024. Gemeni, atenție la sănătate

Horoscop 17 noiembrie 2024. Ziua promite momente de claritate și stabilitate în plan sentimental, dar și provocări care te invită să privești lucrurile dintr-o...

ROBOR la 3 luni crește la 5,58%, marcând o nouă tendință pe piața dobânzilor

Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat pentru calculul dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de mai 2019 și la creditele curente ale...

Meseriile bine plătite care atrag tot mai mulți români: Opțiuni sigure și profitabile

Deficitul de personal calificat pe piața muncii din România a transformat meseriile precum electrician, instalator, bucătar sau mecanic în opțiuni extrem de atractive, atât...
Ultima oră
Pe aceeași temă