0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSportVIDEO. Premierul Sorin Grindeanu, după întâlnirea cu omologul său francez, Edouard Philippe:...

VIDEO. Premierul Sorin Grindeanu, după întâlnirea cu omologul său francez, Edouard Philippe: Am cerut şi am şi primit ajutor în ceea ce priveşte preşedinţia României la Consiliul UE

Premierul Sorin Grindeanu s-a aflat, joi, cu omologul său francez, Edouard Philippe, la Hôtel de Matignon, unde este sediul Guvernului Franței, potrivit Agerpres.

UPDATE 11.30: "Scopul acestei vizite a constat în consolidarea relaţiilor dintre statele pe care le reprezentăm. Am cerut şi am şi primit ajutor în ceea ce priveşte preşedinţia României la Consiliul UE, în 2019.

L-am invitat pe prim-ministrul francez să vină în România. Împărtășim experiențe comune politice, dacă pot să le numesc așa. Și dânsul provine din administrația locală. În viitorul apropiat, va efectua o vizită în România tocmai pentru a întări, a consolida relațiile româno-franceze.

Aderarea României la Agenţia pentru Energie Nucleară este un pas important pentru a atinge obiectivul de a deveni membri în OCDE. Am avut o discuţie şi cu secretarul general al OCDE – suntem pe drumul cel bun. Putem să ne atingem acest obiectiv extrem de important pentru ţara noastră. Am dat exemplu ăsta şi aseară şi am să fac o comparaţie – dacă aderarea la NATO ne-a adus nouă, României, securitate, aderarea la UE ne-a adus prosperitate şi creştere economică, aderarea la OCDE, care reprezintă o ţintă pe care o putem atinge, ne va aduce respectabilitate.

Suntem cu dosarul şi cu tot ceea ce avem de făcut foarte, foarte aproape de linis de finish, ceea ce reprezintă o victorie şi va reprezenta o victorie pentru ţara noastră", a declarat Sorin Grindeanu.


După ce și-au strâns mâinile și au făcut fotografii oficiale, cei doi premieri au intrat în Hôtel de Matignon, unde vor avea o întrevedere în biroul prim-ministrului francez, care este prevăzută să dureze o jumătate de oră.

Cei doi oficiali vor discuta despre parteneriatul strategic româno-francez, despre intensificarea cooperării economice dintre România și Franța, dar și despre viitorul Uniunii Europene în contextul Brexit. Conform sursei citate, aceasta este prima întâlnire a lui Edouard Philippe cu un omolog de la preluarea mandatului de șef al Executivului francez.

Din delegația care îl însoțește pe premierul Grindeanu la întâlnirea cu prim-ministrul francez fac parte ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, și ambasadorul României în Franța, Luca Niculescu.

Vizita de lucru a prim-ministrului Grindeanu la Paris a început, miercuri, când șeful Executivului a participat la ceremonia dedicată aderării României și Argentinei la Agenția pentru Energie Nucleară (NEA) a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). La acest eveniment au mai fost prezenți secretarul general al OCDE, Jose Angel Gurría, directorul general al NEA, William D. Magwood, ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, și ambasadorul României în Franța, Luca Niculescu. 

Cele mai citite

Radu Drăgușin se accidentează în meciul cu Nottingham Forest! Probleme pentru fundașul român

Radu Drăgușin a ieșit accidentat în minutul 87 al meciului Tottenham - Nottingham Forest, o partidă care s-a încheiat cu victoria echipei oaspete, scor...

Patinoare deschise în București, iarna 2024-2025: Ghid complet pentru iubitorii de gheață

Odată cu sezonul rece, Bucureștiul își întâmpină locuitorii și turiștii cu o varietate de patinoare, atât în aer liber, cât și acoperite. Iată unde...

Manchester City – Everton 1-1. Haaland își „îngroapă” echipa

Manchester City - Everton 1-1. City a remizat cu Everton într-un meci din Premier League, care a deschis programul complet al zilei de Boxing...
Ultima oră
Pe aceeași temă