Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a efectuat, în perioada 6-7 septembrie 2011, o vizită oficială la Haga, în contextul în care Parlamentul şi Guvernul olandez vor lua în discuţie poziţia faţă de aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, informeaza Agerpres.
În cadrul întrevederilor cu oficialii olandezi, dar şi cu reprezentanţii mediului de afaceri, Cătălin Predoiu a insistat ca dosarele Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) şi aderarea la Spaţiul Schengen să fie abordate separat.
Potrivit unui comunicat al MJ, Cătălin Predoiu a avut o primă întâlnire cu ministrul olandez pentru Afaceri Europene, Ben Knapen, în timpul căreia ministrul român a prezentat evoluţiile tehnice înregistrate de la întâlnirea anterioară a celor doi oficiali, din data de 11 mai 2011, dar şi măsurile pe care Ministerul Justiţiei le-a luat deja în sensul îndeplinirii recomandărilor din raportul MCV din iulie 2011.
De asemenea, Cătălin Predoiu a arătat că dosarele Schengen şi MCV sunt şi trebuie să rămână separate, dat fiind temeiul juridic distinct şi obiectul diferit al acestora, orice altă abordare fiind contrară legislaţiei comunitare.
În plus, ministrul Justiţiei a confirmat angajamentul susţinut al tuturor instituţiilor responsabile în domeniu şi al partidelor politice reprezentate în Parlament, în sprijinul reformei. Oficialul olandez a salutat eforturile continue ale Guvernului României şi a dat asigurări că Olanda va evalua obiectiv aducerea la îndeplinire a angajamentelor României şi rezultatele efective ale amplului proces de reformă legislativă.
În ceea ce priveşte dosarul Schengen, ministrul român a susţinut argumentele formal juridice şi tehnice care îndreptăţesc România la aderarea la spaţiul Schengen. Cătălin Predoiu s-a întâlnit în continuare cu omologul său, Ivo Opstelten, în cadrul discuţiilor fiind prezentate evoluţiile din sistemul judiciar cu relevanţă pentru MCV şi confirmate de ultimul raport de ţară, noile Coduri şi cadrul instituţional anticorupţie în România, precum şi chestiuni de interes comun cu care se confruntă ambele ministere.
Ministrul olandez a arătat că apreciază complexitatea transformărilor parcurse de Justiţia română şi că rezultatele acestui proces încep să se facă remarcate la nivel european, însă a subliniat că dosarul Schengen este unul sensibil, pe care Parlamentul şi Guvernul olandez îl vor trata cu mare atenţie.
În acest context, ministrul Cătălin Predoiu a susţinut necesitatea unei soluţii corecte, în temeiul tratatului de aderare, care să nu fie influenţată de dificultăţi politice interne ale unor state membre. Discuţiile au continuat cu Ronald von Roeden, şeful grupului de consilieri ai premierului Mark Rutte, Albert van der Kerk, consilier pe probleme juridice şi Edwin Scherbeijn.
Cătălin Predoiu a subliniat necesitatea ca partenerii europeni să înţeleagă că sistemul judiciar din România reprezintă un proces de consolidare şi nu există niciun dubiu asupra continuităţii acestuia, iar oficialii olandezi au apreciat eforturile ţării noastre şi au evidenţiat necesitatea consolidării legăturilor între partenerii europeni şi faptul că cetăţenii europeni trebuie să înţeleagă cât de importantă este o Europă unită pentru standardele lor de viaţă.
Ministrul Justiţiei a avut şi o întâlnire la nivelul Consiliului Judiciar olandez, cu Van den Emster, preşedintele Consiliului, Johan Gert Pot, membru al Consiliului Judiciar şi Merel Berling, consilier pentru relaţii externe şi cooperare internaţională. Au fost discutate aspecte de interes comun pentru funcţionarea sistemelor judiciare român şi olandez, fiind constatat un mare număr de similitudini şi provocări.
Un loc aparte în dialogul bilateral l-a ocupat gestiunea eficientă a bugetului instanţelor, degrevarea instanţelor, standardizarea practicii judiciare, promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi necesitatea răspunderii disciplinare într-o societate care se respectă.
Agenda a fost continuată de întâlnirea cu membrii Comisiilor parlamentare de Afaceri Europene şi, respectiv, Justiţie şi Securitate din cadrul Camerei Reprezentanţilor din Parlamentul olandez, unde ministrul Cătălin Predoiu a prezentat stadiul actual al reformelor, locul României în construcţia europeană şi a accentuat importanţa modificării legislaţiei civile pentru stimularea investiţiilor străine directe şi pentru încurajarea mediului de afaceri.
În sesiunea dedicată întrebărilor din partea membrilor comisiilor parlamentare, ministrul Cătălin Predoiu a subliniat rolul activ al României pe plan european şi necesitatea recunoaşterii de către partenerii europeni a progreselor înregistrate. Discuţia a fost deschisă şi directă, fiind de o importanţă majoră în condiţiile în care Parlamentul olandez joacă un rol major în definitivarea poziţiilor Guvernului ce vor fi exprimate în consiliile UE pe probleme de prim interes pentru România cum ar fi aderarea la Schengen şi MCV.
În cadrul aceleaşi vizite, ministrul Cătălin Predoiu a avut şi o întâlnire cu reprezentanţi ai mediului de afaceri olandez, unde accentul a căzut pe importanţa Noului Cod Civil, a Legii Micii Reforme, dar şi a altor acte normative recente pentru stimularea mediului de afaceri şi capacitatea sistemului judiciar român de a atrage investiţii prin intermediul unei Justiţii moderne, rapide şi eficiente.
Reprezentanţii mediului de afaceri olandez s-au arătat interesaţi de măsurile luate de autorităţile din România pentru scurtarea duratei procedurilor, unificarea jurisprudenţei, eficientizarea actului de justiţie în general.
Au fost adresate şi întrebări ce au vizat accesul în magistratură şi formarea continuă a judecătorilor şi procurorilor. Ministerul Justiţiei informează că întreaga vizită s-a desfăşurat într-o atmosferă extrem de cordială şi constructivă, iar discuţiile au avut un caracter ”substanţial, pragmatic şi direct aplicat al problemelor discutate”, cu orientarea spre soluţii şi dezvoltarea cooperării. ”În perioada imediat următoare, până la Consiliul European de toamnă, Parlamentul şi Guvernul olandez vor lua în discuţie poziţia faţă de aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. A fost important să ne prezentăm încă odată argumentele partenerilor olandezi, va fi la fel de important să continuăm progresiv şi accelerat acest efort pe toate canalele diplomatice. Olanda va examina cu exigenţă dosarul Schengen. Există anumite rezerve politice la nivelul Parlamentului olandez, care are un rol pregnant în conturarea politicilor guvernamentale. Inevitabil această analiză se va face în contextul eşichierului politic intern olandez şi al stadiului tehnic de pregătire, nu numai a României, ci şi a Bulgariei”, a declarat Cătălin Predoiu, potrivit comunicatului citat.
El a adăugat că în discuţie există şi varianta unei aderări în doi paşi, pe baza unei singure decizii şi a unui calendar cert, subliniind că România doreşte o evaluare corectă şi o recunoaştere firească a evoluţiilor din domeniul Justiţiei. ”Dincolo de dosarul Schengen, interlocutorii politici olandezi pe care i-am întâlnit au exprimat deschis interesul pentru cooperare economică de anvergură în proiecte majore şi pentru obiectivele strategice politice ale României pe termen lung în concertul european. Am transmis determinarea autorităţilor române de a continua pe calea reformelor juridice. Suntem, la rândul nostru, interesaţi de investiţii străine productive, bazate pe guvernanţa corporatistă, pe responsabilitate socială corporatistă şi pe dezvoltare durabilă. România are resursele pentru a juca rolul de pilon important al Uniunii Europene în regiunea balcanică şi est-europeană”, a declarat ministrul Predoiu, la încheierea vizitei la Haga