11 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSportPonta: Silaghi este SINGURA propunere a liberalilor la Transporturi

Ponta: Silaghi este SINGURA propunere a liberalilor la Transporturi

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că Ovidiu Silaghi este singura propunere a liberalilor pentru portofoliul de ministru al Transporturilor.

“Nu există o altă variantă de rezervă, pentru că nu e cazul”, a spus premierul.

Marţi, PNL a decis să-l numească pe Silaghi pentru postul de ministru al Transporturilor, cu 47 de voturi “pentru” şi cinci “împotrivă”. Deşi este sprijinit de liberali, vicepreşedintele PNL va fi desemnat în funcţie numai după ce Traian Băsescu se va pronunţa în acest sens.

Conform Constituţiei, şeful statului numeşte un ministru, la propunerea premierului.

Citeşte şi STENOGRAME din 2012. Ovidiu Silaghi, nominalizat ministru, deşi ar fi şantajabil

Tot marţi, preşedintele Băsescu şi premierul Ponta s-au întâlnit la Palatul Cotroceni, ocazie cu care au discutat şi despre numirea lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor.  În urma discuţiei, Ponta a spus că aşteaptă până la sfârşitul săptămânii un răspuns de la Traian Băsescu.

“Preşedintele a spus că se gândeşte, nu a respins varianta numirii lui Silaghi, nici nu a zis că acceptă, că doar cã, probabil până la sfârşitul săptămânii, va avea un punct de vedere”, a spus Ponta.

Citeşte şi Silaghi aşteaptă semnătura lui Băsescu

În 12 iulie, Relu Fenechiu, fostul ministru al Transporturilor, a fost condamnat de instanţa supremă la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul “Transformatorul”, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă