27 C
București
sâmbătă, 29 iunie 2024
AcasăSportPNL, moţiune simplă la Cameră. Ce reclamă liberalii

PNL, moţiune simplă la Cameră. Ce reclamă liberalii

Ludovic Orban, liderul deputaţilor liberali, a anunţat, miercuri, că PNL va depune o moţiune simple intitulată “PSD curentează banul public, bonusuri uriaşe, contracte cu dedicaţie şi secrete de stat la Transelectrica“, scrie Mediafax.

Orban a precizat că moţiunea este semnată de 99 de deputaţi din PNL şi grupul democrat popular.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat că Biroul Permanent va analiza această moţiune şi, dacă îndeplineşte condiţiile regulamentare, va fi stabilită data dezbaterii.

Cele mai citite

Coincidență sau nu? Cei mai apropiați susținători ai lui Geoană au fost arestați sau condamnați la închisoare

Actualul secretar general NATO, Mircea Geoană, este disperat să candideze iar la Președinția României, dar a cam uitat că cei mai apropiați susținători...

Un mort și șase răniți în urma unui atac cu rachete rusești asupra orașului ucrainean Dnipro

O rachetă rusească a lovit o clădire rezidențială cu nouă etaje în orașul Dnipro din centrul Ucrainei, omorând cel puțin o persoană și rănind...
Ultima oră
Pe aceeași temă