35 C
București
luni, 1 iulie 2024
AcasăSportPNL îl susţine pe Marius Obreja la şefia Senatului

PNL îl susţine pe Marius Obreja la şefia Senatului

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a anunţat luni, după şedinţa grupului parlamentar, că propunerea liberalilor pentru funcţia de preşedinte al Senatului este Marius Obreja, informează Mediafax.

Haşotti a precizat că au existat în grupul PNL trei candidaturi pentru această poziţie, iar Obreja a întrunit cele mai multe voturi.

El a menţionat că senatorul Marius Obreja va fi opţiunea grupului PNL şi în cazul în care şefia Senatului nu este adjudecată de acesta, fiind susţinut pentru o poziţie de vicepreşedinte al Senatului.

Senatorul Marius Obreja a declarat, după acest vot, că PNL demonstrează că poate găsi resurse în orice situaţie.

“E o competiţie, încercăm să ne descurcăm onorabil. Semnalul pe care îl înţeleg eu din partea partidului meu este că întotdeauna găseşte resurse”, a afirmat Obreja.

Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a declarat, luni, că Teodor Atanasiu ar putea fi candidatul liberalilor la funcţia de preşedinte al Senatului, el menţionând însă că decizia aparţine grupului senatorilor liberali.

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 859: Moscova susține că a distrus 36 de drone în vestul țării

Rusia a afirmat luni dimineaţa că a distrus în timpul nopţii 36 de drone ucrainene lansate asupra regiunilor din vest, la frontiera cu Ucraina. Sistemele...

Avancronica optimei de finală de la EURO 2024 dintre România și Olanda

Naționala de fotbal a României se află în fața unei performanțe istorice la un turneu final al Campionatului European, Tricolorii putând depăși pentru prima...

Zone din 5 sectoare ale Capitalei, din nou fără apă caldă

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunţă că se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă