2.8 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăSportParlamentarii, luaţi la bani mărunţi de alegători. Vezi ce au făcut aleşii...

Parlamentarii, luaţi la bani mărunţi de alegători. Vezi ce au făcut aleşii noştri patru ani

Alegătorii români au acum posibilitatea să voteze la alegerile parlamentare din 9 decembrie în cunoştinţă de cauză, accesând o platformă online care conţine date despre toţi parlamentarii români, se arată într-un comunicat al Institutului pentru Politici Publice (IPP).

IPP a dezvoltat platforma alesiivotează.ro, în care fiecare votant îşi poate căuta parlamentarul care îi cere votul în colegiu. Alegătorii pot vedea cât au mers la Parlament senatorii şi deputaţii în legislatura 2008-2012, la câte şedinţe au participat, câte proiecte legislative au depus şi cât de activi au fost în comisiile de specialitate.

Proiectul Institutului apare în contextul în care nouă din 10 persoane cu drept de vot nu ştiu cine îi reprezintă în Senat şi în Camera Deputaţilor.

Informaţiile despre aleşi sunt preluate de pe site-urile Senatului şi Camerei Deputaţilor şi se actualizează în funcţie de noutăţile postate pe site-urile Parlamentului.

Citeşte şi FOTO Elena Udrea şi Crin Antonescu în TOPUL ABSENŢILOR din Parlament

Prin opţiunea „Găseşte-ţi Parlamentarul”, fiecare votant îşi poate introduce adresa domiciliului şi astfel poate afla cine sunt deputaţii şi senatorii din colegiul lui.

Astfel, conform datelor oferite de platformă, aflăm că printre cei mai conştiincioşi deputaţi se numără Ovidiu Victor Ganţ (minorităţi), Gheorghe Ciobanu (PSD), Cosmin Mihai Popescu (PDL), Arpad Marton (UDMR), Iustin-Marinel Cioncă-Arghir (PDL), Marius Dugulescu (PDL), Dragoş Gabriel Zisopol (minorităţi), Ioan Munteanu (PSD), Doloczki Istvan Erdei (UDMR) şi Gabriel Andronache (PDL). Pe lista deputaţilor care au avut cel mai mare număr de prezenţe nu se numără, după cum observăm, nici un parlamentar liberal.

În fruntea deputaţilor cu cel mai mare număr de absenţe se plasează Elena Udrea (PDL), Viorel Hrebenciuc (PSD), Hunor Kelemen (UDMR), Ioan Narcis Chisăliţă (PSD), Dan Păsat (PDL), Niţă Constantin (PSD), Relu Fenechiu (PNL), Victor Ponta (PSD), Monica Iacob Ridzi (independentă) şi Oana Niculescu-Mizil (independentă).

Senatorii cei mai conştiincioşi sunt: Gheorghe David, Ion Ruşeţ, Vasile Borza, Iulian Urban, Dumitru Oprea, Sorin Fodoreanu- toţi membri ai grupului parlamentar PDL, Titus Liviu Paşca (PNL), Ion Bara (PDL), Trifon Belacurencu (PSD) şi Sorin Constatin Lazăr (PSD).

Printre senatorii care au lipsit cel mai mult de la Parlament se numără şeful Senatului, Crin Antonescu (PNL), Cătălin Voicu (PSD), Marko Bela (udmr), Mihai Stănişoară (PDL), Ioan Ghişe (PNL), Dan Voiculescu (PC), Liviu Câmpanu (UNPR), Versestoy Attila (UDMR), Marian Cristinel Bîgiu (PNL) şi Dan Radu Ruşanu (PNL).

Pe lista deputaţilor cu cel mai mare număr de iniţiative legislative se numără Mircia Giurgiu (independent), cu 404 iniţiative depuse, urmat de Tudor Ciuhodaru (UNPR) cu 185 de iniţiative, Petru Movilă (PDL), cu 182 de iniţiative, Mircea Groşaru (minorităţi) cu 182 de iniţiative şi Aledin Amet (Minorităţi) cu 143 de iniţiative.

Între senatorii cu cele mai multe iniţiative legislative îi găsim pe Emilian Vasile Frâncu (PNL), cu 135 de iniţiative, Iulian Urban (PDL)- 103 iniţiative, Gheorghe David (PDL)- 81 iniţiative, Laurenţiu Florian Coca (PSD)-69 şi Doina Silistru (PSD)- 69 iniţiative.

Ce remarcăm este că cei mai mulţi deputaţi şi senatori care înregistrează o prezenţă mare la şedinţe nu se regăsesc şi pe lista politicienilor cu multe iniţiative legislative.

Aşa cum precizează IPP, platforma Aleşii Votează este singura resursă online disponibilă în prezent care permite identificarea colegiului de deputat/senator în care veţi vota şi la alegerile viitoare şi cine sunt parlamentarii care vă reprezintă în prezent.

IPP a lansat platforma încă din 2006, iar anul acesta a îmbunătăţit-o, pentru ca oamenii să-şi poate alege reprezentanţii din Parlament în cunoştinţă de cauză. Aplicaţia este finanţată de Open Society Institute din Budapesta (Fundaţia Soros), prin Information Program.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă